Politic

Senator Dănuț Cristescu: “PSD va vota împotriva proiectului de lege propus de PNL! Nimeni nu este mai presus de lege”

Proiectul de lege inițiat de PNL care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare nu a mai ajuns pe ordinea zi în Parlamentul României, după ce Biroul Electoral Central a amânat pronunțarea pe avizul cerut chiar de liberali, ceea ce pare a fi o schimbare de poziție a inițiatorilor după ce social-democrații au anunțat că vor vota împotriva amendamentului.

Dănuț Cristescu, senator PSD de Teleorman, a rezumat, într-o declarație publică, decizia votată în unanimitate în cadrul ședinței partidului: “PSD va vota împotriva proiectului de lege propus de PNL!

Prin această inițiativă se încalcă principiul constituțional al egalității în fața legii, întrucât Iohannis ar fi favorizat de o astfel de lege în raport cu ceilalți cetățeni.

Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări – art.16 alin.1 din Constituția României.

Nimeni nu este mai presus de lege – art.16 alin.2 din Constituția României.

Dreptul de a alege și a fi ales este conferit de Constituție și Lege.

Cetățeanul Iohannis are două opțiuni:

  1. Să-și depună demisia și să candideze pe listele PNL.
  2. Să rămână șeful statului în continuare și să candideze independent”.

 

Comments are closed.