În perioada 29 martie – 3 aprilie a.c., echipa naţională de fotbal feminin Under 15 a participat la un stagiu de pregătire, în Malta. Cu acest prilej, s-a consemnat debutul ca antrenor principal la grupa de junioare respectivă a alexăndreanului Călin Pistolea, cel care fusese numit selecţioner la începutul anului 2015. În cadrul acţiunii din Malta, reprezentativa României a disputat două jocuri contra echipei gazdă, în care a înregistrat un rezultat de egalitate (0-0) şi o înfrângere (0-1). Deşi nu s-a arătat mulţumit de rezultatele obţinute la prima acţiune ca selecţioner al echipei naţionale, Călin Pistolea s-a arătat mulţumit de prestaţia jucătoarelor şi speră ca la următoarele acţiuni prestaţiile bune să fie completate de rezultate pe măsură.
“Ce pot să spun despre această acţiune, am reprezentat, împreună cu naţionala Under 15, echipa României în Malta, unde am disputat două jocuri. Deşi în cele două jocuri disputate contra echipei gazdă fetele noastre n-au reuşit să înscrie, pe mine jocul fetelor m-a încântat, ţinând cont că a fost prima întâlnire între ele. Din punctul meu de vedere, consider că am dominat jocurile, însă şanşa n-a fost de partea noastră”, a spus selecţionerul Călin Pistolea, după prima experienţă ca “principal” la echipa naţională Under 15. În cadrul turneului din Malta, antrenorul Călin Pistolea a avut în lot patru sportive de la Universitatea Alexandria, jucătoare care lucrează cu tânărul selecţioner al lotului U-15; este vorba de Georgiana Săceanu (portar), Genoveva Roşie, Andreea Diţă şi Florentina Ionescu, sportive care, în opinia antrenorului alexăndrean, “au avut o evoluţie destul de bună”
Despre această primă acţiune în calitate de selecţioner, acţiune care a avut loc în Malta, antrenorul Călin Pistolea a făcut următoarea declaraţie: “A fost prima mea acţiune în calitate de antrenor principal la lotul Under 15, a fost o experienţă utilă şi interesant, iar în perioada 19-26 aprilie voi participa împreună cu lotul naţional Under 16, la un turneu de dezvoltare, care va fi la Mogoşoaia şi la Buftea. Pentru mine este un pas important în carieră, îmi doresc tot mai mult, de la mine şi de la grup, iar obiectivul meu imediat este ca jocul echipei să crească de la meci la meci şi să putem da jucătoare pentru loturile mai mari, U-17, U-18 şi de ce nu chiar pentru lotul mare! Aici vreau să evidenţiez faptul că două jucătoare de la lotul Under 16 au mers în Croaţia prima echipă reprezentativă”.
Călin Pistolea este antrenorul echipei Universitatea Alexandria, participantă în Superliga naţională, dar s-a evidenţiat şi prin acţiunile reuşite la nivel juvenil.
B.Pană