Prima funcție importantă primită de PMP în județ, în urma negocierilor purtate pentru susținerea liberalilor la guvernare, este cea de șef al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman, unde postul de director executiv va fi preluat de Florin Rădoi, de altfel consilier în cadrul instituției.
În ceea ce-l privește pe directorul executiv în funcție al DSVSA Teleorman, Iulian Ianculescu va fi detașat, pentru o perioadă de șase luni, la conducerea DSVSA Hunedoara.
Potrivit unor surse, schimbarea este bătută în cuie, formalitățile sunt făcute, iar Iulian Ianculescu va pleca direct la Deva, după ce-și va termina concediul de odihnă.
În cea mai recentă declarație de avere completată, Florin Rădoi nu a trecut case sau terenuri, ci două autoturisme fabricate în 2004, dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare. Nu deține conturi sau depozite bancare, dar nu are nici datorii, iar la capitolul venituri este trecut salariul.