Politic

Ședință tumultoasă a Consiliului Județean Teleorman. Bugetul nu a fost votat

Așa cum era de așteptat, ședința Consiliului Județean Teleorman de astăzi, a fost una destul de tumultoasă, cu bugetul județului în prim-plan.

Cu 14 proiecte pe ordinea zi, ședința a durat câteva ore bune, timp în care o parte dintre proiectele de hotârâri au fost respinse, altele aprobate, însă cele mai aprinse dezbateri au fost pe tema bugetului, proiect care a și fost respins în urma votului. Consilierii județeni ai PNL au votat împotrivă, așa cum a anunțat încă dinainte de supunere la vot vicepreședintele Consiliului Județean Raluca Fedeleș. Motivul pentru care liberalii nu au fost de acord cu bugetul în forma propusă de inițiatorii proiectului de hotărâre a fost, de altfel, detaliat zilele acestea și de președintele liberalilor teleormăneni, Eugen Pîrvulescu. În esență, aceștia nu vor să accepte o variantă de buget care să aibă în plan prioritar cheltuieli de funcționare, și nu investiții.

“Meciul” din cadrul ședinței s-a ținut între președintele CJT, Adrian Gâdea, și vicepreședintele Raluca Fedeleș, spiritele încingându-se și în ceea ce privește apelul de proiecte prin PNRR pentru dotarea unităților de învățământ cu mobilier, echipamente digitale și materiale didactice, care nu s-a concretizat, reprezentanții instituției județene transmițându-le directorilor de școli și primarilor că trebuie să gestioneze singuri demersurile pentru depunerea unor astfel de cereri de finanțare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.