Politic

Şedinţă fulger la Consiliul local Alexandria

Deşi pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului local Alexandria s-au aflat 21 de proiecte de Hotărâre, consilierilor le-a fost suficientă o oră pentru discutarea şi aprobarea lor. Un merit deosebit în realizarea acestei performanţe l-a avut preşedintele de şedinţă, consilierul Florea Voicilă, care abordând o atitudine şi un ton ce păreau a fi cel puţin autoritare, a supus la vot proiectele cu o rapiditate ce a permis cu greu opozanţilor să intervină. Acest lucru l-a iritat pe consilierul Florin Titirişcă, unul din cei trei reprezentanţi ai PDL în Consiliul local al municipiului Alexandria, care, la un moment dat, chiar a vrut să părăsească şedinţa din acest motiv. Împăciuitor, Florea Voicilă i-a acordat până la urmă dreptul la cuvânt, ceea ce l-a determinat pe Florin Titirişcă să rămână până la urmă în sală. De altfel, Florea Voicilă şi-a justificat graba de a supune la vot  proiectele amintind că la şedinţele pe comisii a fost suficient timp pentru discuţii.

Cele 21 de proiecte, vizând acordarea de înlesniri la plata unor taxe pentru contribuabili persoane fizice, rectificarea bugetului local, declararea ca bunuri aparţinând domeniului privat de interes local a unor terenuri, concesionarea, închirierea sau vânzarea prin licitaţie publică a unor terenuri, scoaterea din funcţiune, casarea şi valorificarea unor mijloace fixe aparţinând domeniului privat de interes local, darea în flosinţă gratuită, pe termen limitat către APA SERV a două terenuri, trecerea unui teren din domeniul public în domeniul privat de interes local, închirierea prin licitaţie publică a unui spaţiu, aparţinând domeniului privat de interes local, aprobarea PUZ Complex hotelier în zona Hanul cu Noroc, aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru amenajarea unui parc tematic “Ţara Piticilor” în parcul de lângă primărie, sau pentru reabilitarea unor cartiere, modificarea regulamentului de funcţionare a Ştrandului Vedea prin acordarea accesului gratuit în fiecare zi de marţi în intervalul orar 9.00-11.00 pentru luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Teleorman şi interzicerea săriturilor şi acrobaţiilor de orice fel în bazinul de înot, au fost aprobate fără excepţie în şedinţa Consiliului local Alexandria, chiar dacă nu toate în unanimitate, la câteva dintre acestea consilierii PDL votând împotrivă sau abţinându-se, după ce niciuna din propunerile sau observaţiile pe care au reuşit să le facă, unele pertinente, altele nu, nu s-au bucurat de aprobarea celorlalţi colegi. (M.D.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.