Economie

Şedinţă extraordinară a Consiliului local Alexandria, la sfârşitul acestei săptămâni

Monica DUMITRESCU

Consiliul local al municipiului Alexandria se va întruni vineri, 10 februarie, în şedinţă extraordinară, pentru aprobarea a două proiecte de hotărâre privind actualizarea devizului general pentru două obiective de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Este vorba despre proiectele “Modernizare str. Mircea cel Bătrân, tronson I şi II” şi “Infrastructură şi utilităţi pe Şoseaua Turnu Măgurele-incinta fostei unităţi militare Alexandria”.

“Având în vedere prevederile art. 291 alin. 1 lit (b) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte: “Cota standard se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse, iar nivelul acesteia este 19% începând cu data de 1 ianuarie 2017”, precum şi prevederile Ordinului nr. 1851/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 28/2013 pentru a probarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală, se impune actualizarea devizului general al investiţiei prin care se stabileşte valoarea totala reală a investiţiei”, se arată în expunerea de motive a ambelor proiecte propuse spre aprobare.

Şedinţa consiliului local este publică şi se va desfăşura începând cu ora 13.00, în sala de şedinţe a Primăriei Alexandria.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.