Social

Secție COVID la Spitalul din Videle

La începutul acestei săptămâni, la Spitalul orășenesc din Videle a fost pusă în funcțiune o secție profilată în exclusivitate pe tratarea bolnavilor de COVID-19, cu forme mai ușoare și, în general, din localitățile din zona Videle, unde infecțiile cu noul coronavirus se manifestă de câteva săptămâni cu o intensitate destul de mare. Secția a fost complet izolată de celelalte pavilioane ale spitalului în așa fel încât să fie înlăturat orice pericol de a veni în contact cu alte persoane, iar toate operațiunile de îngrijire și administrare a tratamenului bolnavilor de COVID să se desfășoare în cele mai stricte condiții de siguranță, atât pentru cei internați, cât și pentru medici, asistente și personalul auxiliar. Secția are 26 de paturi perfect funcționale pentru adulți și 4 pentru copii, asigurându-se spațiul de 7,5 metri pătrați pentru fiecare pat de adult și 4,5 metri pătrați și pentru fiecare copil. Secția dispune de trei prize de oxigen pentru terapie intensivă, iar restul de paturi sunt dotate cu butelii de oxigen. Din păcate, spitalul nu are, deocamndată, un medic infecționist care să pună efectiv diagnosticul și să prescrie tratamentul. În asemenea condiții, Spitalul Videle a încheiat un protocol cu Spitalul Caritas din Roșiorii de Vede, profilat pe tratamente exclusiv COVID, pentru a fi trimiși în condiții de siguranță cu ambulanța cei pozitivi în urma testelor făcute la secția Videle, în vederea diagnosticării de către un medic infecționist de la Spitalul Roșiori, urmând ca pacientul să revină la Videle pentru  admninistrarea tratamentului stabilit. De reținut că secția COVID dispune în acest moment de toate medicamentele necesare tratării bolnavilor . În momentul de față, sunt internați și în tratament 13 adulți și un copil, toți având o stare generală bună.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.