Monica DUMITRESCU
După două săptămâni de vacanţă, luni, 6 ianuarie 2014, preşcolarii şi elevii din clasele primare, gimnaziu şi liceu se întorc la cursuri. Astfel, vor fi reluate cursurile semestrului I, care se va încheia pe 31 ianuarie 2014. Peşcolarii şi elevii vor beneficia în scurt timp de o nouă vacanţă care desparte cele două semestre, în perioada 1-9 februarie 2014, urmând ca pe 10 februarie să se întoarcă din nou la şcoală.
În Teleorman, anul acesta sunt înscrişi în învăţământul preuniversitar aproximativ 50 de mii de preşcolari şi elevi din învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional. Perioada imediat următoare va fi destul de liniştită pentru majoritatea elevilor, tezele pentru semestrul I fiind deja susţinute. După vacanţă însă elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu se vor confrunta cu simulările examenelor naţionale. Nici pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a nu va fi uşor, aceştia urmând să se pregătească temeinic pentru evaluările de la final. Anul acesta, conform prevederilor Legii Educaţiei Naţionale, în toate unităţile de învăţământ vor fi susţinute evaluări la sfârşitul claselor menţionate, după ce în anii trecuţi aceste evaluări s-au realizat doar în câteva unităţi de învăţământ. Evaluările la sfârşitul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a vor avea subiecte unice la nivel naţional: clasa a II-a scris-citit şi matematică, la clasa a IV-a – evaluare prin eşantionare la limba română/ limba maternă – înţelegerea textului scris şi matematică, iar la clasa a VI-a – două probe transdisciplinare: limba română şi limba modernă I, matematică şi ştiinte.
Semestrul al doilea al acestui an şcolar va fi înterupt de o singură vacanţă, care începe pe 12 aprilie şi se termină pe 22 aprilie 2014 după a treia zi de Paşte. Înaintea acestei vacanţe, în săptămâna 7-11 aprilie, vor avea loc activităţile extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, care va avea un orar specific.
Tezele din semestrul al doilea al anului şcolar 2013-2014 vor fi susţinute, de regulă, până în 23 mai. Elevii vor intra în vacanţa de vară în 21 iunie, anul şcolar 2014-2015 urmând să înceapă în 14 septembrie.
Anul şcolar 2013-2014 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 37 de săptămâni, din care 33 de săptămâni de cursuri şi patru săptămâni pentru examenul de bacalaureat. Cursurile pentru elevii care termină liceul în 2014 se încheie în 30 mai.
Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care 35 de săptămâni de cursuri şi o săptămână pentru Evaluarea Naţională. Cursurile pentru elevii din clasa a VIII-a se încheie în 13 iunie.
Anul 2014 aduce modificări în învăţământul preuniversitar
Principalele modificări, comparativ cu anul trecut, vizează admiterea la liceu şi examenul de bacalaureat. Chiar dacă examenele naţionale se vor desfăşura după aceleaşi metodologii ca şi în anul 2013, în 2014 apar modificări privind admiterea la liceu, dar şi programele de bacalaureat pentru o parte dintre disciplinele de examen.
Ministerul Educaţiei a decis ca, începând cu anul 2014, media obţinută la Evaluarea Naţională va reprezenta 75% şi nu 50% din media de admitere la liceu. Examenul de bacalaureat 2014 se va desfăşura în conformitate cu Metodologia care a funcţionat şi anul acesta. Lista disciplinelor de examen rămâne nemodificată, la fel ca şi programele de bacalaureat pentru disciplinele Matematică, Fizică, Chimie, Logică, argumentare şi comunicare, Economie. Se modifică, însă, programele de bacalaureat pentru evaluarea competenţelor Digitale şi pentru Limba şi literatura română.
Ca şi până acum, este obligatoriu ca sălile în care se va desfăşura examenul să fie dotate cu camere video funcţionale, în plus supravegherea cu camere video este obligatorie şi pentru sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, dar şi pentru sălile în care se preiau, se evaluează şi se depozitează lucrările scrise.
O altă noutate este stabilirea componenţei comisiilor din centrele de examen cu cel mult 48 de ore înainte de începerea probelor scrise, prin tragere la sorţi în sedinţă publică, la care sunt invitaţi în scris, în mod obligatoriu, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean al Elevilor, ai asociaţiilor de părinţi şi ai sindicatelor reprezentative din învăţământ, ai presei scrise şi audiovizuale. Persoane care, în sesiunile anterioare ale examenelor naţionale, nu şi-au îndeplinit corespunzător atribuţiile, care au săvârşit abateri, respectiv au fost sancţionate, nu vor fi nominalizate în comisiile de bacalaureat.
Rezultatele foarte slabe înregistrate în ultimii ani la Bacalaureat au determinat Ministerul Educaţiei să introducă modificări şi în ceea ce priveşte pregătirea elevilor pentru acest examen. Printre acestea se numără introducerea simulării bacalaureatului la clasa a XI-a, informarea corectă a părinţilor despre ceea ce se întâmplă la clasă, verificarea activităţii în şcolile cu rezultate controversate şi întărirea dialogului cu actorii din sistem.
O altă modificare priveşte dreptul absolvenţilor învăţământului profesional de a continua studiile liceale la forma de învăţământ cu frecvenţă. Legea educaţiei naţionale acorda posibilitatea absolvenţilor învăţământului profesional, care promovau examenul de certificare a calificării profesionale, să urmeze cursurile învăţământului liceal doar la forma cu frecvenţă redusă.
Şi în ceea ce priveşte titularizarea apar unele noutăţi. Cadrele didactice netitulare calificate care obţin la concursul naţional unic de titularizare cel puţin nota 7, având astfel posibilitatea să ocupe un post de titular, au posibilitatea să facă acest lucru în şase ani. Până în prezent, rezultatul la concursul de titularizare era valabil doar trei ani, iar concursul trebuia susţinut din nou dacă nu erau disponibile posturi în acest interval, iar anterior candidaţii trebuiau să susţină concursul an de an dacă nu obţineau şi post în urma promovării cu minim 7.
Tot din 2014 se modifică şi cadrul general privind admiterea în anul I în învăţământul superior şi nu vor mai fi luate în calcul notele din liceu. Până acum, luarea în calcul a notelor din liceu era lăsată la latitudinea organizatorilor examenului de admitere, respectiv a facultăţilor.