Economie

Se pregăteşte terenul pentru realizarea unui parc industrial la Alexandria

terenulMonica DUMITRESCU

Un proiect mai vechi al primarului municipiului Alexandria începe să prindă contur. Consiliul local Alexandria a aprobat la începutul acestei săptămâni un proiect de Hotărâre cu privire la trecerea din domeniul public în domeniul privat de interes local al municipiului a unui teren cu destinaţia “Parc Industrial”. Este vorba de un teren cu suprafaţa  de aproape 18,7 ha situat pe DE 70, la o distanţă de aproximativ 3 km de centrul oraşului, care pentru realizarea obiectivului urmează să fie scos din circuitul agricol. Potrivit reprezentanţilor primăriei, locaţia are posibilitatea racordării la reţeaua de energie electrică.

Primele demersuri pentru dezvoltarea uni parc industrial la Alexandria au fost făcute la începutul anului trecut odată cu realizarea Planului urbanistic zonal.

Dezvoltarea unui parc industrial este unul dintre cele mai importante proiecte pentru dezvoltarea municipiului Alexandria. Odată realizat acest proiect ar putea contribui la dezvoltarea economiei municipiului reşedintă de judeţ. Aici vor putea veni firme, cu capital străin sau românesc, care vor crea locuri de muncă, ceea ce va duce la creşterea nivelului de trai în Alexandria.

Printre posibilităţile de dezvoltare a parcului industrial menţionate de iniţiatorii proiectului se numără: comercializare utilaje agricole, depozite frigorifice, prestaţii cu mijloace de transport şi utilaje, producţie tâmplărie din PVC şi aluminiu, producţie şi comercializare materiale de construcţie, execuţie construcţii civile agricole şi industriale, transport industrial şi logistică, prelucrare produse agricole din zonă.

2 Comments

  1. Si cine va Crede??? Faceti pe dracu,Labareala totala.

  2. peste 8 milioane de ani….sa fim seriosi, in afara de balciul de ziua Alexandriei, aceasta administratie nu este buna de nimic….numai spun, ca e plina de nulitati….

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.