Sport

Se întorc “săgeţile” de la AJF Teleorman către FCM! “Antrenorul Ciobanu să-şi vadă de treaba lui!”

ProdanDupă jocul de sâmbăta trecută, antrenorul echipei FCM Alexandria, Romulus Ciobanu, a transmis unele “săgeţi” (cum le-am numit noi) către AJF Teleorman, vizavi de faptul că unele echipe fac transferuri pe bandă rulantă, în afara perioadei de transferuri, spunând totodată că e posibil să fie vorba de jucători liberi de contract sau care n-au mai jucat demult, dar care sunt legitimaţi de anumite echipe.

Ca urmare a poziţiei antrenorului Ciobanu, preşedintele AJF Teleorman, Stan Prodan, a ţinut să “întoarcă săgeţile” către FCM Alexandria şi a vrut să-i răspundă tehnicianului de la FCM.

“În primul rând, îi spun lui Romică Ciobanu să-şi vadă de treaba lui, de echipa sa, şi să-i lase pe alţii. După părerea mea, deşi nu sunt specialist, însă o spun ca alexăndrean, consider că FCM nu are acum faţă pentru a evolua la Liga a 3-a, iar acest lucru nu justifică salariul exagerat de mare al antrenorului. Îi transmit antrenorului Ciobanu să-şi vadă de echipa şi să ştie că noi, la AJF, respectăm regulamentele, după acestea ne ghidăm, drept dovadă că nu ne interesează cine sunt jucătorii respectivi pe care echipele îi legitimează, însă noi respectăm dreptul la muncă al fiecăruia, atâta timp cât procedăm regulamentar. Restul nu ne interesează! Nu intru în polemică acum cu Romică Ciobanu, dar nici el nu cred că vrea o polemică cu mine. El şi aşa a afirmat că noi, la fotbalul judeţean, suntem în «mocirlă», să ne lase pe noi în mocirla noastră, şi el să-şi vadă de ale lui. Din «mocirla» asta el îşi câştigă un salariu exagerat pentru campionatul judeţean, iar noi vrem să ne facem treaba, şi nu facem altceva decât să respectăm regulamentul, şi acum, şi atunci când am aprobat cesiunile la nivel judeţean!” – a fost declaraţia preşedintelui AJF Teleorman, Stan Prodan, vizavi de cele afirmate de antrenorul de la FCM Alexandria.

B.Pană

3 Comments

  1. Voi de la ajf, sinteti de vina ca dati drept la munca jucatorilor…daca romica ciobanu ar fi dat afara de la fcm el nu sar mai duce la nicio echipa ca nu are voie. si ce daca castiga ba mult ciobanu 100 de milioane pe luna cu salariu cu casa cu masa cu drumuri, sinteti voi invidiosi,, acstrigati si voi daca sinyteti in stare.e prost ca nu cere salariu mai mare..bravo romica fai prosti pe astia cu judetu lor de cakkat,mocirla asta in care nu inteleg de ce ai venit.du echipsa la baraj si pleaca ba la tine la pucioasa…ca oricum nu avem fata de C.

  2. dar duneavoastra ce salariu aveti domnul Prodan?

  3. Domnul presedinte sa nu uite ca din taxele echipelor judetene isi primeste dumnealui salariul frumusel.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.