Aproape 22.000 de firme au fost radiate de la începutul anului și până la sfârșitul lunii aprilie, cu 43.46% mai multe decât anul trecut, în aceeași perioadă, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Potrivit sursei citate, cele mai multe radieri au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 3.434 (cu un plus de 64.38% faţă de ianuarie-aprilie 2020) şi în judeţele Timiş – 1.013 (un plus de 62.08%), Constanţa – 951 (un plus de 33.19%) şi Cluj – 942 (un plus de 38.53%).
Județul Teleorman se află printre cele cu mai puține radieri, în perioada consemnată, respectiv de 169 de firme, însă numărul acestora este în creştere cu 5.63% faţă de primele patru luni ale anului trecut, conform datelor ONRC.
Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 5.998 (un plus de 47.44% raportat la ianuarie-aprilie 2020), agricultură, silvicultură şi pescuit, respectiv de 2.003 (un plus de 60.11%) şi construcţii, respectiv 1.967 (un plus de 41.21%).















