Zilele trecute, în urma lansării ideii că poştaşilor li se vor diminua salariile în proporţie de 25-50% şi că va urma şi reducerea timpului de lucru, poştaşii din Bucureşti, de la câteva oficii poştale au intrat în grevă spontană, întrerupând lucrul.
Despre protestul factorilor poştali din capitală, Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, a declarat: „Din punctul meu de vedere, reacţia poştaşilor bucureşteni este normală şi firească din moment ce administraţia CNPR refuză de mai bine de două luni dialogul cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România. Ne confruntăm cu o înşiruire de abuzuri de putere din partea conducerii acestei companii, cu decizii luate în mod unilateral şi măsuri dictatoriale care afectează drepturile lucrătorilor. Am încercat să rezolvăm situaţia pe cale amiabilă, am avut întâlniri cu membri Consiliului de Administraţie şi ccu directorul general, dar nu am reuşit să ne înţelegem. Dacă s-a ajuns la revoltă, înseamnă că asta şi-a dorit conducerea companiei. Oprirea lucrului este o consecinţă a atitudinii sfidătoare a reprezentanţilor administraţiei”.
De altfel, după demararea primelor proteste, în urma negocierilor s-a reuşit căderea la o înţelegere, astfel încât să nu se mai diminueze timpul de lucru şi, implicit, să nu se mai diminueze salariile. În schimb, vor urma unele restructurări.
În ce-i priveşte pe poştaşii alexăndreni şi teleormăneni, aceştia nu au riscat aventura unor proteste, nu au încetat lucrul şi, cu toate acestea, vor fi beneficiarii deciziilor luate în urma protestelor poştaşilor bucureşteni, respectiv nu li se vor micşora salariile, în schimb se aşteaptă în scurt timp la disponibilizări.