Sport

Se apropie derbiul Sporting Turnu v. Sporting Roşiori – “Noi luăm fiecare meci în parte” – Valter Raffini. “Avem de partea noastră experienţa” – Gabriel Vlădulescu

antrenoriEtapa a 5-a a campionatul Ligii a 3-a, seria a 3-a, programează un meci aşteptat de toată lumea: Sporting Turnu Măgurele – Sporting Roşiorii de Vede, sau altfel spus, derbiul orgoliilor teleormănene la nivel divizionar. Partida găseşte cele două echipe cu stări de spirit total diferite, inclusiv obiective diferite; turnenii vin după primul eşec la nivel divizionar, însă nu au renunţat la obiectivul declarat de jucători, clasarea în primele trei locuri, sau cel stabilit de patronul clubului Valter Raffini: “Meciul cu Roşiorii de Vede este un joc important, este un derbi la nivel judeţean. Pentru noi însă nu este neapărat un derbi, este un joc ca celelalte, dar obiectivul nostru este să luăm fiecare meci în parte, sta ne dorim, să le câştigăm pe fiecare”.

În schimb, la Roşiorii de Vede a revenit într-o oarecare măsură liniştea la echipă, după victoria la scor de sâmbăta trecută. “Noi am avut unele probleme de lot în prima parte a sezonului, au fost accidentări, pe care nu le-am avut în sezonul trecut, iar acest lucru s-a văzut, au fost trei jocuri consecutive fără victorie pentru noi, am avut şi ghinion, pierzând de două ori în prelungiri… Eu cred că este un meci de 1×2, dar consider că avem experienţa de partea noastră!”, a spus Gabriel Vlădulescu, preşedintele clubului Sporting Roşiori.

Ca o paranteză, înaintea jocului direct Sporting Turnu – Sporting Roşiori orgoliile încep “să dea în clocot”, iar multă lume n-a uitat ultimul joc între echipele celor două municipii teleormănene; atunci, “Găbie” Vlădulescu a scos echipa din teren, alimentând şi mai mult o stare de spirit şi aşa foarte tensionată. Iar la ultimul joc din acest sezon, galeria echipei din Turnu Măgurele a ţinut să transmitî un mesaj, după golul victorios cu Titu: “Roşiori uită-te, ziua ta se-apropie!”

Disputa verbală dintre cei doi conducători ai cluburilor din Turnu Măgurele şi Roşiorii de Vede, Valter Raffini şi Gabriel Vlădulescu, s-a purtat în cadrul unei emisiuni de pe postul TR TV, de acum două zile, iar la final cei doi şi-au exprimat încrederea că jocul va fi unul special, spectaculos, iar rivalitatea turneano-roşioreană va fi doar pe teren, unde şi jucătorii se vrea să se respecte reciproc.

B.Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.