Social

Şcolile teleormănene încă mai caută profesori

La aproape două săptămâni de la începerea anului şcolar, încă mai sunt posturi neocupate în învăţământul teleormănean. Mai multe unităţi de învăţământ organizează în acestă perioadă concurs sau testare pentru ocuparea posturilor care au rămas neocupate sau care s-au vacantat după începerea anului şcolar. Printre acestea se numără Şcoala Gimnazială Salcia, unde mai este nevoie de un învăţător cu normă întreagă, de un profesor de educaţie fizică cu 12 ore pe săptămână, un profesor de biologie cu 5 ore şi unul de engleză cu 8 ore, Şcoala Vităneşti care are nevoie de o educatoare cu normă întreagă pentru grădiniţa din subordine, Şcoala nr. 1 din Orbeasca de Sus, unde este nevoie de un profesor de limba franceză pentru 6 ore pe săptămână, unul de informatică pentru 6 ore şi unul de cultură civică pentru 9 ore, Şcoala Liţa care caută un învăţător şi o educatoare cu normă întreagă, Şcoala Călmăţuiu de Sus, unde este disponibil un post la limba engleză cu 16 ore (jumătate dintre acestea fiind pentru Şcoala Crângeni).

Liceul Tehnologic Măgura are nevoie de un profesor de Limba Engleză pentru 4 ore săptămânal, dar şi de unul pentru pregătire instruire practică în domeniul transporturi-transporturi rutiere cu 24 de ore, iar Seminarul Teologic din Turnu Măgurele organizează concurs pentru ocuparea unui post cu 3 ore la disciplina Istoria Bisericii Universale, 4 ore pentru Dogmatică, 1 oră-Îndrumări misionare şi 10 ore Spiritualitate (Formare duhovnicească).

Liceul Teoretic Zimnicea organizează concurs pentru ocuparea unor posturi la disciplinele educaţie plastică, limba romani, limba franceză, informatică, carting, posturile vacante fiind atât în unitatea de învăţământ organizatoare, cât şi la şcolile gimnaziale din Zimnicea, Suhaia sau Frumoasa.

Şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Alexandria are nevoie de un profesor educator şi unul de sprijin pentru psihopedagogie specială cu normă întreagă, dar şi de un profesor de religie cu 16 ore, şi unul pentru terapie educaţională complexă şi integrată cu 8 ore.

Toate posturile scoase la concurs sunt pe perioadă determinată de timp. (M.D.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.