Social

Școlile și grădinițele, prin consiliile de administrație, decid dacă învață online sau fizic

O nouă modificare în privința modalității în care se stabilește sistemul de desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ a fost anunțată de Sorin Cîmpeanu, ministrul interimar al Educaţiei. Acesta a declarat că, începând de miercuri, 24 noiembrie, pe site-ul ministerului va fi publicată zilnic rata de incidenţă COVID-19 pentru fiecare localitate în parte, astfel încât şcolile şi grădiniţele să poată hotărî, prin consiliile de administrație, cum se vor derula cursurile – online sau faţă în faţă.
Potrivit ministrului Educației, unitățile de învățământ vor putea trece la cursuri față în față prin decizie proprie, din ziua imediat următoare scăderii incidenței sub 3 cazuri la mia de locuitori. Hotărârea va fi luată prin hotărâre a Consiliului de administrație, cu informarea Inspectoratului Școlar Județean.
Totodată, ministrul a reamintit că trecerea de la sistemul online la cel cu prezenţă fizică nu mai este condiţionată de raportarea la ziua de vineri a fiecărei săptămâni.
Numai în localitățile în care rata de incidență a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 este mai mare de 3 la mie, ziua de vineri a rămas ca zi de referinţă doar pentru rata de vaccinare a personalului din învăţământ.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.