Eveniment

Școlile se redeschid din 8 februarie, când începe semestrul II/ Care sunt cele trei scenarii după care se vor ține cursurile

Începând de luni, 8 februarie, majoritatea copiilor vor merge fizic la şcoală, a anunțat, marți, președintele Klaus Iohannis. Școlile vor funcționa, însă, după scenarii diferenţiate în funcţie de numărul de îmbolnăviri de COVID-19 din fiecare localitate.

Declaraţia președintelui vine după întâlnirea cu premierul, cu miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii, cu şeful DSU Raed Arafat şi cu directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Despre decizia de a redeschide școlile, preşedintele a precizat că a fost luată în unanimitate.

În unanimitate am decis că, începând de luni, când începe semestrul II, majoritatea copiilor merg fizic la şcoală. Evident însă că trebuie să respectăm şi situaţia din fiecare localitate şi pentru fiecare şcoală trebuie luate măsuri foarte stricte, fiindcă noi ne dorim ca şcoala să se desfăşoare în condiţii sigure şi pentru copii, şi pentru dascăli. În localităţile în care sunt puţine cazuri de COVID-19, în aşa-numitul scenariu verde, toţi copiii merg fizic la şcoală: şi grădiniţă, şi ciclu primar, gimnaziu şi liceu. În localităţile în care sunt ceva mai multe cazuri, aşa-numitul scenariu galben, acolo copiii de grădiniţă merg fizic la grădiniţă, clasele I-IV merg la şcoală şi din ciclul secundar merg doar copiii din clasa a VIII-a fizic la şcoală, fiindcă ei se pregătesc de examen, iar din liceu merg tinerii din clasa a XII-a care se pregătesc de Bacalaureat. În localităţile în care, din păcate, sunt destul de multe cazuri, care sunt în aşa-numitul scenariu roşu, merg fizic doar copiii la grădiniţă şi clasele I-IV la şcoală, restul făcând şcoala online. Deci în scenariul roşu merg cei mici fizic, iar clasele de la V până la a XII-a fac şcoala online. Iar în localităţile unde incidenţa e mai mare, localităţi care intră în carantină, în mod natural toată lumea stă acasă. Deci pe scurt, grădiniţele şi clasele I –IV vor funcţiona fizic peste tot, mai puţin localităţile care intră în carantină. Acolo unde sunt puţine cazuri de COVID-19 toţi copiii merg la şcoală, unde sunt ceva mai multe merg la şcoală cei mici şi clasele VIII-XII, iar unde sunt destul de multe cazuri, înainte să intre în carantină, merg doar cei mici grădiniţă, clasele I-IV, restul făcând şcoală online”, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.

Ce înseamnă că o localitate se află în scenariul verde, galben sau roșu?

  • Scenariul verde – rata de infectare între 0 și 1,5 la mia de locuitori;
  • Scenariul galben – rata de infectare între 1,5 și 3 cazuri la mia de locuitori;
  • Scenariul roșu – rată de infectare peste 3.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.