Monica DUMITRESCU
Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Teleorman organizează în perioada 1 iulie-2 septembrie, în cadrul proiectului “Şcoala de Vară”, ateliere de creaţie săptămânale pentru copii cu următoarele tematici: pictură pe sticlă – decorarea unui vas de sticlă; pictură pe ceramică – decorarea unui bol de ceramică sau cană; icoană pe sticlă înrămată; tehnica serveţelului – decorarea unui suport de pixuri sau cufăr din lemn pentru bijuterii; bijuterii din pastă de bijuterii; pictură pe textile; ceas de perete cu mecanism; pictură pe numere în acril; ramă foto; modelaj cu lut polimeric
Înscrierile se fac în perioada 20 – 30 iunie 2014 la sediul Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Teleorman din Alexandria, str. Ion Creangă, nr.52-54, tel: 0347804482.Taxa de înscriere pentru fiecare atelier este de 10 lei.Locurile sunt limitate, la fiecare atelier numărul maxim de cursanţi fiind 10.
Cursanţii vor lucra sub îndrumarea unui trainer specializat în astfel de activităţi iar la sfârşitul fiecărui atelier vor pleca acasă cu obiectul realizat.
Atelierele îşi propun să exploreze domeniul vast al artei, pictură pe sticlă şi ceramică, bijuterii, modelaj polimeric şi să stimuleze creativitatea artistică a copiilor.
Centrul Judetean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Teleorman oferă copiilor ocazia de a se bucura de activităţile desfăşurate în cadrul acestor ateliere pe toată perioada vacanţei de vară.