Dan Scutelnicu
Despre ruperea USL nu mai sunt prea multe de spus. Doar poate că era previzibilă şi, aş spune, pe cât de prognozată, pe atât de programată în laboratoarele politicii dâmboviţene, încă de la facerea ei. S-ar mai fi putut amâna un timp dacă listele pentru europarlamentare erau comune sau dacă USL îşi atingea principalul obiectiv, şi anume, îndepărtarea de la putere a preşedintelui Băsescu. Însă, nu a fost să fie, drept urmare… deznodământul.
Stau şi mă tot întreb cine se bucură mai abitir de ruptură. Cu siguranţă nu Ionescu, Popescu sau mai ştiu eu ce alegător; ci preşedintele Băsescu şi partidele sale – PMP şi PDL. Se mai bucură şi PP-DD, Diaconescu şi cei câţiva parlamentari încă “netransferaţi” la UNPR, PC, PSD sau PNL, care speră, în aceste condiţii, să devină şi ei importanţi, băgaţi în seamă, poate chiar invitaţi la masa… bogaţilor. Deşi nu prea cred. Culmea, se bucură chiar şi parlamentarii defunctei alianţe USL. Şi este firesc. Până acum, parlamentarii PSD şi PNL creau o majoritate zdrobitoare în Parlament. Dacă mai adăugăm şi UNPR-iştii, şi PC-iştii cu “upgrade” PP-DD, ce să mai vorbim?! Opoziţia nici că se vedea. Doar dacă se aşeza în primul rând! Şi, chiar şi atunci era nevoie de zoom.
Într-o lume normală, am spune că este situaţia ideală pentru o guvernare fără griji. Şi aşa era. Numai că, mulţi fiind, nu erau importanţi. Nimeni nu le “gâdila” orgoliul. Ca indivizi în parte, niciunul dintre ei nu era important. Dacă lipsea, nu i se constata absenţa. Erau mulţi alţii ale căror voturi erau suficiente pentru a crea majoritatea. Mai era doar un pas spre a fi numere, şi nu nume. Acum treaba s-a schimbat. Cu o majoritate la limită, cel puţin USD-iştii au devenit piese importante. Primesc sms-uri de încurajare. Sunt consultaţi (de formă, sigur) asupra deciziilor ce urmează a fi luate. Cu alte cuvinte, sunt întrebaţi de vorbă, şi aşa încep să le crească corniţe. Au pretenţii, pun condiţii, cer, chipurile, “avantaje legale” pentru colegiu şi, probabil, li se dau. Dacă nu, se pot îmbolnăvi când e nevoia mai mare.
Aşadar, toată lumea este fericită. Nu şi PNL-iştii. Ei nu prea ştiu la ce să se aştepte. Ba nu, mulţi dintre ei ştiu. Şi e nasol. Nu mai sunt la putere, nu mai au nici funcţii. Nu mai au funcţii, pierd maşinile frumoase de la stat şi bonurile de benzină, secretarele, consilierii şi multe alte bucurii. Or să se lăfăie USD-iştii şi o să le facă în ciudă. Dar, asta este disciplina de partid. Se votează, te supui majorităţii. Sau “pleci ca un nătărău”, vorba lui Crin, dacă ai unde. Dacă nu, tot vorba preşedintelui Crin “peneliştii au postit mulţi ani, acum revenim”.
Ei bine, cam aşa stă treaba cu politicienii noştri. Aşa îşi petrec zilele, în fotoliile de aleşi, aşa îşi consumă energia şi, în puţinul timp rămas liber, se gândesc ce ne mai vând la următoarele alegeri, când, iar şi iar, ne vor cerşi votul. Iar noi, probabil, li-l vom da fără a-i trimite pe la Registrul Comerţului, să ia numărul firmelor închise, pe la şomaj, să vadă cifrele în creştere ale celor fără loc de muncă, sau pe la cozile uriaşe formate din pensionari cu nepoţii de mână, unde aşteaptă o amărâtă de sacoşă cu ajutoare. Nici pe la sate, să vadă cum tineri şi bătrâni laolaltă trăiesc la limita subzistenţei.
