Eveniment

Scandal cu săbii, cuțite și topoare în Alexandria. 16 persoane au ajuns la poliție

Poliţişti specializaţi în intervenţie şi cercetare la faţa locului, împreună cu forţe de jandarmi au participat, potrivit competenţelor specifice, pentru dezamorsarea unui conflict izbucnit la locuinţa unei persoane, în municipiul Alexandria, pe str. Cuza Vodă.

În data de 10.05.2018, orele 15.00, opt  bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 64 de ani, toţi din municipiul Alexandria, s-au deplasat cu un autoturism la locuinţa unei persoane de pe str. Cuza Vodă, unde au găsit la poarta casei, în stradă, alte 8 persoane împreună cu rude ale acestora. Cei opt suspecţi au coborât din autoturism având asupra lor săbii şi alte obiecte ascuţite periculoase şi au agresat fizic persoanele aflate la poartă, care s-au refugiat în curtea casei, aici continuând altercaţia între cele două grupuri. Aflaţi în serviciul de patrulare în zonă, patrula de ordine şi siguranţă publică a Poliţiei municipiului Alexandria a observat scandalul şi a intervenit imediat în aplanarea acestuia. Cei doi agenţi de poliţie au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, aceştia executând mai multe focuri de armă în plan vertical. Urmare a agresiunilor fizice ale suspecţilor, una dintre victime a fost transportată la Spitalul de Urgenţă din Alexandria pentru îngrijiri medicale, fiind internată cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral acut, politraumatism prin agresiune fizică, plagă înjunghiată hemitorace posterior şi gambă stângă”. Au fost conduse la sediul poliției un număr de 16 persoane participante la conflict, iar în urma desfășurării activităților, echipele operative constituite au stabilit participanții și identitățile acestora, întocmind în cauză dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu, fiind reţinuţi şapte suspecţi faţă de care se continuă cercetările, cu propuneri de arestare preventivă. De  la fața locului au fost ridicate spre confiscare trei săbii, un topor, cinci cuțite cu ramă rabatabilă, două bastoane telescopice, iar cu ocazia verificării autoturismului au mai fost descoperite alte două cuțite cu ramă rabatabilă.

Întrucât unul dintre participanţi se sustrage urmăririi penale, poliţiştii întreprind investigații specifice de cercetare şi prindere în vederea luării măsurilor legale.

One Comment

  1. S-au batut niste cioroi imputiti ,trebuia sa-i lase sa se mai imputineze

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.