Una din societăţile teleormănene cu profil agricol care lucrează terenuri în arendă în multe zone din judeţ este SC Agrinatura SA, societate care desfăşoară o serie de activităţi în acest domeniu. Pentru că în fiecare an societatea cu sediul în localitatea Nanov a vrut să-şi răsplătească într-un fel colaboratorii şi să le arate recunoaşterea de care se bucură, prin parteneriatul existent, SC Agrinatura a ţinut să ofere o mică surpriză copiilor din unele localităţi în care îşi desfăşoară activitatea. În acest sens, conducerea societăţii a continuat obiceiul din anii trecuţi şi a oferit o bucurie copiilor din câteva localităţi teleormănene, cărora le-au fost acordate cadouri de Moş Crăciun, iniţiativa fiind apreciată şi răsplătită de micuţii elevi cu un scurt program artistic specific acestui sezon.
Pentru acţiunea organizată la acest final de an, societatea Agrinatura a pregătit în jur de 900 de pachete cu cadouri pentru copiii din localităţile Piatra, Fântânele, Suhaia, Frumoasa, Lisa şi Crângu, care au fost sau urmează să fie înmânate preşcolarilor şi elevilor din localităţile respective, iar pentru copiii din localitatea Bogdana a fost acordată o sumă de bani, care a fost folosită pentru procurarea de dulciuri şi răcoritoare pentru elevi.
Un exemplu în acest sens, este acţiunea desfăşurată marţi, 15 decembrie, de către doi reprezentanţi ai instituţiei respective, Dan Răicescu, manager de achiziţii, şi Florin Cucu, compartiment juridic, care au înmânat în jur de 300 de pachete cu cadouri şi dulciuri pentru copiii şcolari şi preşcolari din comuna Piatra. Aceştia s-au deplasat la Şcoala generală din Piatra, unde au fost întâmpinaţi de eleviii instituţiei de învăţământ respective, alături de directorul Constantin Filip, care au prezentat, chiar în holul şcolii, un program artistic destul de bine pregătit. În partea a doua a acţiunii, reprezentanţii societăţii Agrinatura au mers şi la grădiniţa de copii din localitate, unde au înmânat pachetele cu cadouri pentru micuţi, aceştia primindu-i de asemenea pe oaspeţi cu un program de colinde.
“Această acţiune a societăţii noastre a devenit una obişnuită, noi încercăm prin aceste cadouri să aducem puţină bucurie în rândul copiilor din aceste localităţi, vrem să le arătăm lor şi familiilor lor că societatea noastră îşi respectă colaboratorii, că suntem mulţumiţi de modul în care ne desfăşurăm această colaborare şi ţinem să le transmitem pe această cale un călduros La mulţi ani! şi un an nou cât mai reuşit. Sărbători fericite!”, a fost mesajul prezentat din partea directorului general al SC Agrinatura SA, Alexandru Dragason, de către managerul Dan Răicescu pentru copiii din comuna Piatra.
Bogdan Pană
Dar primarului de la Piatra de ce nu spun ce spaga iau dat?