Final de sezon mai mult decât onorabil pentru CS Baschet Teleorman Alexandria în ediţia de campionat 2012-2013, locul 6 ocupat după play-off asigurând echipei antrenate de Mădălin Piperea un statut foarte bun între echipele din baschetul feminin românesc. Cât priveşte situaţia lotului actual, fără îndoială că lucrurile stau bine pentru echipa din Alexandria, care deja arată preocupare pentru următorul sezon. Astfel, în ultimele zile, după încheierea sezonului pentru echipă, conducerea clubului a purtat discuţii cu jucătoarele, pentru încheierea unor contracte privind următorul sezon, iar cu şase sportive deja s-a ajuns la o înţelegere. “Consider că am reuşit să păstrăm un nucleu de sportive care deja se cunosc bine, care sunt destul de experimentate şi pot face performanţă. Nu s-a reuşit, deocamdată, perfectarea unei înţelegeri cu jucătoarele străine, dar este bine că avem aceste jucătoare sub contract, pentru noul sezon”, a spus directorul executiv al Baschet Teleorman Alexandria, Călin Voicu.
Cele şase jucătoare care au semnat deja şi vor continua la CS Baschet Teleorman Alexandria sunt: Viorela Rus, Anca Şipoş, Alina Chivu, Crenguţa Teodorescu, Raluca Alecu şi Adelina Ştefan.
Pentru dorinta de continuare
Catrenul asta vi-l dedic:
Meritati din plin o floare,
Iar pe obraz cite un … pupic