Sorin Ovidiu Bălan
„Au pierdut bătălia cu viaţa, luptând pentru vieţile altora” „S-au încăpăţânat să salveze mai multe vieţi şi pentru asta au plătit cu viaţa lor”. Şi multe astfel de asemenea titluri care se străduiesc să definească cât mai sugestiv eforturile pe care şapte eroi anonimi, de pe frontul alb al luptei pentru viaţă, şi-au făcut datoria până la capăt.
Dincolo de omagii însă, dincolo de senzaţionalul situaţiei – cel care conducea avionul era un personaj aproape monden, Adrian Iovan – o dată cu accidentul aviatic din judeţul Alba a ieşit la iveală o realitate hâdă, pe care autorităţile încearcă să o ascundă sub preş, să o înece în corul de omagii aduse celor care se aflau în avion.
O dată cu vestea accidentului, aflăm că avioanele sanitare din România sunt de fapt nişte coşciuge zburătoare, vechi şi neperformante şi că în mai multe rânduri, erau să se prăbuşească. Numai dibăcia ieşită din comun a voluntarilor care le pilotează a făcut ca să fie evitate şi alte tragedii.
Mai aflăm că pilotul Adrian Iovan a fost nevoit să coboare plafonul de zbor de la patru mii, la două mii de metri, pentru că exista pericolul de jivrare, adică să se depună pe aeronavă sute de kilograme de gheaţă, ceea ce i-ar fi provocat prăbuşirea. Se pune întrebarea de ce aeroportul din Sibiu, sau cel din Cluj, nu au semnalat că există condiţii meteo pentru a se petrece acest fenomen? Exista posibilitatea de a schimba cursul şi ocoli zona în care avionul s-a lovit de vârfurile brazilor din Apuseni.
Mai aflăm cu uimire că sub două mii de metri, un obiect zburător în spaţiul aerian românesc nu mai este văzut de radare. Aşa că oricine poate zbura de capul lui şi ateriza în capul oricui.
Dar cel mai grav mi se pare faptul că supravieţuitorii au fost găsiţi abia după mai bine de şase ore de la prăbuşire. Echipele de căutare au plecat pe munte să scotocească ca după Elodia, fără să poată fi coordonate de cineva. De altfel, în comuna Horea, unde s-a stabilit cartierul general al salvatorilor, nici măcar nu era semnal la telefon. Cel mai trist este faptul că pilotul Adrian Iovan şi unul dintre pasageri, o studentă la medicină, care erau în viaţă după prăbuşire, au murit în intervalul de şase ore până au fost descoperiţi de echipele de salvare.
Ne întrebăm firesc. Când este vorba ca nouă, cetăţenilor de rând, să ne fie urmărită orice mişcare prin telefonul mobil, se poate, există tehnologie şi nimeni nu ezită să o şi folosească. Atunci cum de s-a întâmplat ca în cazul acestui accident aviatic, aceeaşi tehnologie să nu funcţioneze? Sau să nu fie folosită? Mai ales că unul dintre supravieţuitori a vorbit de mai multe ori pe telefonul mobil de la faţa locului.
