Eveniment

Șapte incendii de vegetație uscată și stuf, în numai două zile

Pompierii militari au intervenit, în numai 48 de ore, pentru lichidarea a șapte incendii de vegetație uscată și stuf, izbucnite pe raza localităților Turnu Măgurele, Zimnicea, Măgura, Izvoarele, Suhaia și Videle, cu pericol de propagare la gospodăriile cetățenești, precum și de producere a unor accidente rutiere pe drumurile naționale și județene din apropiere din cauza fumului dens ce a redus semnificativ vizibilitatea, transmit reprezentanții ISU Teleorman. Conform sursei citate, toate cele șapte incendii au fost stinse rapid de pompierii militari, cu autospecialele de lucru cu apă și spumă din dotarea subunităților, înainte de a fi produse pagube materiale ori victime omenești.

De asemenea, reprezentanții ISU Teleorman atrag atenția cetățenilor asupra faptului că, potrivit normelor legale în vigoare, efectuarea unor lucrări de ardere a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

Totodată, proprietarii de terenuri agricole trebuie să știe că locațiile suprafețelor afectate de incendii au fost înaintate către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Teleorman, pentru luarea măsurilor ce se impun, conform Protocolului de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente, încheiat între Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Garda Naţională de Mediu.

Din punct de vedere legislativ, toți cei care dețin terenuri agricole trebuie să țină cont de faptul că incendierea vegetației uscate este interzisă, acest lucru putând fi sancționat de pompieri, reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, conform protocolului încheiat între aceste instituții.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.