Social

Șapte dosare penale pentru violență în familie, întocmite în primele nouă luni ale anului

În perioada ianuarie-septembrie, au fost întocmite șapte dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, polițiștii răspunzând solicitărilor venite din partea victimelor. Orice persoană care este victima violenței domestice trebuie să ceară ajutor și să facă tot ce poate pentru a ieși din cercul violenței, apelând de urgență 112.

La acest final de săptămână, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și au emis ordin de protecție provizoriu în cazul unui bărbat care și-ar fi agresat concubina. Astfel, duminică, în jurul orei 11.00, Poliția Municipiului Roșiori de Vede a fost sesizată prin apel la număruln unic de urgență 112 de către o femeie din comuna Crângeni, de 48 de ani, cu privire la faptul că a fost agresată de către concubin, un bărbat de 44 de ani, din aceeași localitate.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede care au procedat la completarea formularului de evaluare a riscului, fiind emis ordin de protecție provizoriu. Activitatea infracțională reținută în sarcina bărbatului constă în aceea că, la data de 22 octombrie 2023, și-ar fi agresat fizic concubina, femeia nesolicitând îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.