Social

Săptămâna viitoare începe distribuirea ajutoarelor alimentare la Alexandria

Monica DUMITRESCU

Mult aşteptatele ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană, acordate prin programul POAD 2015, vor ajunge la alexăndrenii cu venituri mici începând de săptămâna viitoare. Potrivit directorului Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Alexandria, Ioan Voicu, primul transport cu alimente va ajunge la Alexandria săptămâna viitoare şi imediat va începe distribuirea acestora către beneficiari. Acesta a mai spus că, pentru prima tranşă au fost deja anunţaţi 400 din cei aproximativ 4700 de beneficiari aflaţi pe listele Primăriei Alexandria.

La Alexandria vor sosi 12850 de pachete cu alimente, conţinutul unui pachet fiind: făină-1 kg; mălai-2 kg; paste făinoase- 400 g; ulei-2l; zahăr-1 kg; o conservă carne de vită; o conservă pateu de ficat de porc; orez-1 kg; o conservă pastă de tomate; fasole boabe-500 g.

Fiecare beneficiar va primi câte două astfel de pachete, iar pachetele rămase vor fi redistribuite către altă localitate care va avea deficit.

Conform programului, alimentele de la Uniunea Europeană pentru persoanele defavorizate ar fi trebuit să ajungă la beneficiari până la sfârşitul anului trecut. Distribuirea acestor ajutoare a fost însă amânată din cauza contestaţiilor la licitaţia pentru stabilirea furnizorilor. Campania electorală şi alegerile locale au fost, de asemenea, un motiv pentru care acordarea ajutoarelor a fost amânată, pentru a nu fi interpretat acest demers ca o mită sau o pomană electorală.

Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Teleorman, contractul de furnizare ajutoare alimentare pentru persoane defavorizate, în cadrul POAD 2015 a fost semnat abia în data de 7 iunie 2016.

Furnizorul care a câştigat licitaţia pentru lotul 4, din care face parte judeţul Teleorman, este SC Ned Group SRL Constanţa.

Cel mai probabil de săptămâna viitoare va începe distribuirea ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană în toate localităţile teleormănene.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.