Fără să dea prea multe amănunte, ministrul Educaţiei Remus Pricopie a spus că o decizie privind clasa pregătitoare va fi luată miercuri, 30 ianuarie, în şedinţa de guvern. “Va fi o soluţie foarte clară, foarte coerentă”, a spus ministrul, precizând doar că decizia care va fi luată este o decizie formulată în urma consultării cu toţi cei din sistemul de învăţământ, inspectori şcolari şi care, într-o formă sau alta, va răspunde tuturor solicitărilor părinţilor.
Remus Pricopie a explicat săptămâna trecută că soluţia discutată cu premierul, cu inspectorii şcolari, dar şi cu Ministerul Dezvoltării va fi una “echilibrată”, dând asigurări că “nu se va întoarce căruţa în mijlocul drumului, se va merge înainte”.
Clasa pregătitoare a fost indrodusă în cadrul învăţământului primar şi mutată de la grădiniţă în şcoli în anul 2012 de guvernul PDL. Măsura a pus în dificultate majoritatea unităţilor de învăţământ din mediul rural care nu au suficient spaţiu, dar mai ales pe cele din localităţile mici unde numărul copiilor este foarte mic. Doar în Teleorman sunt 16 unităţi de învăţământ unde nu a putut fi organizată o clasă pregătitoare de sine stătătoare şi s-a apelat la învăţământul simultan. Astfel, copiii din clasa pregătitoare învaţă în aceeaşi sală cu cei din clasa I. În condiţiile în care programele sunt diferite, la clasa pregătitoare jocul fiind principala metodă de învăţare, pregătirea elevilor de clasa I va avea cu siguranţă de suferit. În Teleorman au fost înscrişi în clasa pregătitoare 1947 de copii. Cei mai puţini copii pentru clasa pregătitoare sunt la Uda Paciurea (1), Suhaia (2), Fântânele (2), Rădoieşti Deal, Crângu, Bujoreni, Zâmbreasca (3).
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin în continuare necesitatea introducerii copiilor în sistemul şcolar cât mai devreme, la 5-6 ani, şi spun că un studiu cerut de minister inspectorilor şcolari de la nivel naţional pe efectele clasei pregătitoare arată că s-a schimbat percepţia după primul semestru, în sensul în care părinţii au fost mulţumiţi de mutarea clasei pregătitoare la şcoală. (M.D.)