Sorin Ovidiu Bălan
O ştire străbate lumea, preluată de toate agenţiile internaţionale de presă şi rostită cu zâmbetul pe buze de prezentatorii buletinelor informative de la televiziuni. O ştire de la Olimpiada de la Soci, cea mai importantă competiţie sportivă mondială a acestui an. Ştirea aceasta, care, după ce ne potolim din râs ar trebui pe noi, pe români, să ne îngrijoreze foarte tare, mi-a amintit de un banc.
O comisie internaţională de psihologi, a vrut să testeze imaginaţia câtorva popoare. Testul consta în izolarea timp de două zile, într-o cameră fără ferestre, a unui reprezentant al naţiei respective, care nu avea la dispoziţie decât două bile din metal. În funcţie de ce făcea cu acele bile, se stabilea capacitatea de a inventa a acelui popor. După două zile, când comisia a deschis uşa celulei în care fusese izolat japonezul, l-a găsit pe acesta făcându-le semn cu mâna la gură să tacă. O bilă era atârnată de tavan, în chip de antenă, iar în cealaltă se vedea o emisiune tv. O transformase în ecran de televizor. Când au deschis uşa celulei unde fusese izolat neamţul, şi acesta le-a făcut semn cu mâna la gură să nu-l tulbure. Pereţii erau plini de calcule, iar pe podea, bilele se roteau una în jurul celeilalte, ca la un perpetuum mobile. Când au deschis şi uşa unde fusese izolat românul, acesta le-a făcut semn şi el să tacă, să nu-l tulbure din somn. Bilele nicăieri. Întrebat de membrii comisiei de evaluare unde au dispărut, a răspuns calm: „Una s-a furat şi una s-a stricat”.
La Olimpiada albă de la Soci, cea mai importantă competiţie sportivă mondială care are loc o dată la patru ani, doi dintre membrii delegaţiei României nu au putut lua startul la proba de sanie, nu pentru că nu se calificaseră sau erau, Doamne fereşte, accidentaţi. Ci pentru că… li s-a stricat sania.
Iar alta de schimb nu au avut, pentru că din cauza sărăciei, doi sportivi foarte buni au plecat la bătălia pentru medalii olimpice, care are loc o dată la patru ani, cu o singură puşcă, ca ruşii la apărarea Stalingradului.
Asta a fost cu stricatul. De furat, ne-am furat singuri. Căciula.