Sâmbătă se va juca marele derbi teleormănean din Liga a 3-a, între Sporting Roşiorii de Vede (locul 9, 25 puncte) şi Sporting Turnu Măgurele (locul 4, 29 puncte). Se anunţă un meci interesant, un joc al orgoliilor, în care ambele echipe speră să obţină punctele puse în joc. Chiar dacă roşiorenii lui Cristi Negru nu au atât de mare nevoie de puncte, precum adversarii de la Sporting Turnu, este clar că jocul va fi cât se poate de echilibrat. Însă, înaintea jocului-derbi, Roşiori v. Turnu, ambele echipe au unele probleme în lot.
Sporting Turnu speră să rezolve problema accidentaţilor
Remiza de acum patru zile pe care a înregistrat-o Sporting Turnu Măgurele acasă, cu Atletic Bradu, a redus destul de mult şansele echipei la promovare. Dezamăgurea produsă publicului prezent în tribunele stadionului Municipal din Alexandria, a fost dată nu doar de rezultatul în sine, cât şi de evoluţia echipei, mai ales în ultimul sfert de oră al primei reprize şi mai mult de jumătate din partea a doua, cauza principală a remizei de sâmbătă fiind pasul în spate făcut de jucători, câdn aveau un gol avans. Fără să caute scuze şi nici să facă o analiză a jocului “la cald” (imediat după meci), antrenorul turnenilor, Dan Oprescu, a ţinut să puncteze faptul că unora din jucătorii echipei le-a fost teamă de adversar. Problema cea mai mare a antrenorului, pentru jocul cu Bradu, a fost absenţa a patru jucători de bază din lot, cu toţii accidentaţi după meciul precedent (cel câştigat în deplasare, la Urban Titu). Absenţa celor patru s-a resimţit serios şi ca evoluţie, nu doar ca randament, astfel că o prioritate pentru Sporting Turnu Măgurele înaintea următoarei etape este recuperarea jucătorilor respectiv.
Cei patru jucători accidentaţi din lotul echipei Sporting Turnu Măgurele, care au absentat în ultimul joc de campionat, sunt: Raphael Stănescu, Florian Pârvu, Valeriu Preda, Radu Ungurianu.
O absenţă importantă şi la roşioreni
De partea gazdelor de la Sporting Roşiori, problemele nu sunt atât de serioase, liniştea din clasament fiind completată de lipsa unei presiuni asupra echipei. Privind lucrurile strict fotbalistic, Sporting Roşiori nu are decât o problemă de lot; căpitanul Liviu Floricel, absent sâmbăta trecută la Hărman din cauza unei suspendări, este accidentat şi prezenţa lui în teren este incertă. În schimb, roşiorenii, care au câştigat în tur meciul de la Turnu Măgurele cu 2-0, vor să continue seria rezultatelor pozitive pe teren propriu în acest sezon, astfel că se anunţă un duel foarte interesant.
Ca o ultimă curiozitate, să mai punctăm că ambele echipe au antrenori din alt judeţ (Cristi Negru – Argeş v. Dan Oprescu – Olt), însă ambiţia derbiurilor judeţene pare să li se fi transmis deja şi acestora.
B.Pană