Sport

Şahiştii alexăndreni s-au remarcat la concursuri pe plan naţional

În ultima perioadă, secţia de şah a clubului CST Alexandria s-a remarcat prin unele rezultate obţinute la nivel naţional. Pe lângă prezenţa notabilă de la concursul organizat cu ocazia Zilelor Alexandriei, la care maestrul Marinică Marin se prezintă an de an cu elevii săi, în acest sezon şahiştii alexăndreni s-au evidenţiat prin câteva prezenţe pe poium, la mai multe concursuri importante din ţară.

Astfel, în vara acestui an, când a avut loc Festivalul internaţional de şah Trofeul litoralului (26 iunie – 7 iulie), Marinică Marin a obţinut locul 1 la concursul de veterani, iar două dintre tinerele speranţe ale “sportului minţii” din Alexandria, Ioana Mustaţă şi Carla Mitran, s-au clasat pe locurile 2 şi 3 la copii sub 8 ani, această prezenţă fiind remarcată de toţi cei prezenţi la turneu.

De asemenea, la un concurs al veteranilor – Campionatul naţional, Marinică Marin a fost de fiecare dată aproape de titlul naţional, la cele trei secţiuni în care s-a înscris: locul 2 la şah rapid, locul 2 la dezlegări şi locul 4 la joc clasic.

În privinţa participărilor la alte turnee care au avut loc în vară, mai mulţi practicanţi ai acestui sport s-au remarcat prin isteţimea lor. Astfel, la Turnu Severin, Lucas Răduleţ (copii 10 ani) a ocupat locul 2, în timp ce Octavian Cârciumaru (copii 8 ani) s-a clasat pe locul al treilea, iar la Buzău Alexandra Pătru (copii, 8 ani) a ocupat tot ultima poziţie a podiumului.

În fine, la un turneu desfăşurat la Petroşani în luna august a.c., Marinică Marin a ocupat locul 1 la veterani şi s-a clasat pe locul 4 la joc clasic, Mălina Aciu (10 ani) a câştigat concursul de joc clasic (locul 1) şi s-a clasat a doua la dezlegări, în timp ce Octavian Marin (8 ani), a câştigat atât concursul de dezlegări (locul 1), cât şi pe cel la jocul clasic.

“Pentru noi, acest sezon se poate spune că a fost unul foarte bun, avem mulţi copii care au arătat calităţi în şah şi stăpânesc deja tehnica specifică acestui sport. Vreau să evidenţiez în mod deosebit sprijinul pe care l-am găsit la CST Alexandria, prin domnul Laurenţiu Florea, dar şi susţinerea financiară pe care ne-a asigurat-o în tot acest timp Florin Titirişcă. Domnul Titirişcă chiar s-a oferit să ne susţină pentru o perioadă de trei ani de zile, cu o sumă importantă, iar cea mai mare provocare este recompensarea fiecărui titlu naţional cu suma de 1000 euro!”, a spus Marinică Marin, unul din oamenii care pun suflet în şahul local, nelipsit de toate acţiunile de acest gen în Alexandria sau în judeţ.

Bogdan Pană

One Comment

  1. FELICITARI TUTUROR…SUNTETI MINUNATI…SUNTEM MANDRII DE VOI!SUCCES PE VIITOR!SUNTETI SINGURUL ZIAR CARE SUNTETI ALATURI DE SAHISTI..VA MULTUMIM!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.