Eveniment

S-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat băut la volan

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Sârbeni, este cercetat de oamenii legii după ce a fost surprins la volanul mașinii pe o stradă din localitate, cu toate că acesta consumase băuturi alcoolice. Pentru isprava sa, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Poeni i-au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub inflența alcoolului.

IPJ Teleorman transmite că, în după amiaza zilei de joi, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Poeni au depistat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Sârbeni, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, prezentând halenă alcoolică.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.