În ultima perioadă, nu trece zi fără ca oamenii legii să depisteze măcar un șofer băut pe șoselele din județ. Dosarele penale pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice ori a altor substanțe curg pe bandă rulantă, însă șoferii nu se învață minte, deși numărul accidentelor rutiere ce sunt produse pe fondul consumului de alcool nu este deloc de neglijat.
Patru dosare penale au întocmit polițiștii în cele două zile de week-end pentru șofatul sub influența băuturilor alcoolice. Iar săptămâna a început cu încă un dosar penal întocmit de oamenii legii, de această dată, pe numele unui bărbat în vârstă de 59 de ani, din Poroschia.
Potrivit IPJ Teleorman, luni dimineață, în jurul orei 09.00, polițiștii din Alexandria au depistat un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Poroschia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Alexandria, prezentând halenă alcoolică.
Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.