Eveniment

Ruta CFR Alexandria – Roşiori Nord, închisă din cauza viscolului și a ninsorilor

Zeci de trenuri care circulă pe liniile din sudul țării au fost anulate, duminică, din cauza viscolului și a ninsorilor din sudul și estul țării, informează CFR Călători SA.

Dintre acestea, 12 trenuri erau în circulație pe relația București — Constanța, iar două pe linia Constanța — Buzău.

„Circulația feroviară se desfășoară în condiții de iarnă pe fondul viscolului și a ninsorilor din sudul și estul țării. În toate unitățile CFR Călători s-au luat măsuri suplimentare pentru asigurarea condițiilor necesare desfășurării în siguranță a călătoriei cu trenul. Sunt pregătite locomotive de rezervă, sunt suplimentate echipele de intervenție, iar garniturile sunt verificate înainte de plecarea în fiecare cursă”, se spune într-un comunicat al companiei.

Pentru zonele afectate de viscol și ninsori, s-a luat decizia anulării unor garnituri, urmând ca traficul de pasageri sa fie preluat de celelalte trenuri rămase în graficul de circulație. Este vorba despre IR 1581 București Nord (plecare ora 7,31) — Constanța, IR 1580 Constanța (plecare ora 8,40) — București Nord, IR 1582 Constanța (plecare a 13,00) — București Nord, IR 1585 București Nord (plecare ora 14,00) — Constanța, IR 1588 Constanța (plecare ora 18,50) — București Nord, R 8011 București Obor — Fetești este anulat și circulă suplimentar un tren București Obor — Fetești, cu plecare din București Obor la ora 10,00, R 8012 și R 8014 Fetești — București Obor, R 8580 și R 8581 Ciulnița — Slobozia Veche și retur, R 8443 și R 8592 Ciulnița — Călărași Sud și retur, R 8002 și R 8001 București Obor — Constanța și retur, R 9362 Alexandria — Roșiori Nord, R 8201 și R 8202 Buzău — Constanța și retur, R 8653 Medgidia — Tulcea Oraș, R 8654 Tulcea Oraș — Medgidia, R 8121 București Nord — Slobozia Veche și R 8124 Slobozia Veche — București.

De asemenea, trenurile spre și dinspre sudul și estul țării înregistrează întârzieri la sosirea/plecarea din gări.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.