Conform anunțului făcut de vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, furnizorii de energie electrică vor avea obligația de a accepta plata în rate a facturilor la curent și gaze.
“Propunerea este ca în situațiile în care furnizorii de energie electrică, dacă emit facturi care includ o perioadă mai mare decât o lună sau nu respectă termenul de facturare prevăzut în contractul cu clientul, atunci la cererea clienților, vor fi obligați să acorde plata eșalonată pentru o perioadă cel puțin egală cu perioada facturată. Deci, dacă emite o factură cu consumul a două luni, atunci, practic, la cererea clientului, va fi obligat să acorde o plată în două rate”, a fost explicația vicepreședintelui ANRE.
În ultima vreme, românii sunt tot mai nemulțumiți de serviciile oferite de furnizorii de energie, atingând un procent de la 64%. Aceștia se plâng în mod special de serviciile de facturare. Din cauza numărului mare de reclamații și plângeri din partea consumatorilor, s-au desfășurat mai multe acțiuni de control, în urma cărora au fot împărțite amenzi în valoare de 37,19 milioane de lei.