Ioan DUMITRESCU
S-a reuşit la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale să se împartă România în două părţi mari şi alte douăsprezece frimituri mai mici. Orgoliile prezidenţiabililor suprapuse peste orgoliile formaţiunilor politice s-au împletit într-un exerciţiu democratic asemănător cu o mişcare browniană, haotică, care se vor limpezi în turul doi de scrutin. În timp ce preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, a fost votat în majoritate de judeţe precum Constanţa, Gorj, Teleorman, Suceava sau Galaţi, contracandidatul său Klaus Werner Iohannis, preşedintele Partidului Naţional Liberal, a câştigat în judeţe precum Sibiu, Cluj, Braşov sau Arad. Şi prezidenţiabilul Kelemen Hunor a câştigat în judeţul Harghita.
În comunicatul de presă de la Biroul Electoral Central de luni dimineaţă, Victor Ponta era creditat cu 40,33% ceea ce înseamnă că în favoarea sa au votat 3.771.422 alegători. La aproximativ zece procente în urmă, cu doar 30,44%, cu 2.846.227 de alegători, se află Klaus Werner Iohannis. Mult mai în spate, pe locul trei, se află Călin Popescu Tăriceanu, cu 5,40%, votat de 504.880 votanţi. Urmează Elena Udrea, cu 5,18%, votată de 484.397 alegători. Pe locul cinci se află Monica Macovei, cu 4,46%, Dan Diaconescu cu 3,99%, Kelemen Hunor cu 3,50% şi Corneliu Vadim Tudor, cu 3,66%. În partea a doua a listei prea lungi a prezidenţiabililor se află candidaţi care nu au reuşit să adune voturi nici câte semnături de susţinere le-au trebuit pentru a se înscrie în cursa pentru preşedinţie. Astfel, Teodor Meleşcanu, cu cele 102.936 de voturi are un procent de 1,10%, Szilagyi Zsolt are un procent de 0,56%, Gheorghe Funar a fost votat de 0,48% dintre români, Wiliam Brânză de 0,45%, Constantin Rotaru de 0,30%, iar Mirel Mircea Amariţei a fost votat de 0,08% alegători. Dar cu toţii au fost prezidenţiabili, au avut numele inscripţionate pe buletinele de vot, iar acum, după ce în turul doi nu au mai rămas decât Ponta şi Iohannis, în mod normal, restul prezidenţiabililor ieşiţi din cursă ar trebui să îşi îndemne electoratul propriu spre unul dintre cei doi; dar cum majoritatea electoratului captiv sau cucerit de un prezidenţiabil nu a reuşit să dea votul nici celui preferat, este greu de crezut că în turul doi vor reuşi să-şi dirijeze alegătorii cu îndemnul spre unul dintre cei care au rămas în cursă. Este posibil ca în turul doi de la alegerile prezidenţiale să nu se mai înregistreze nici o prezenţă la fel de mare la votare, şi mai este posibil ca în turul doi să fie nevoie de o mobilizare a activelor de partid mai mare, ba chiar şi de înţelegeri necesare între formaţiuni politice care până în turul unu au fost adversare, iar acum trebuie să se alieze, de voie, mai mult de nevoie. Prizonieri ai procentelor electorale, politicienii au alte percepţii ale realităţilor, mai ales diferite faţă de alegătorii de care au avut şi mai au nevoie la urne.
