Sport

Retrospectiva fotbalistică județeană – Liga 4 (1)

Ediția de campionat 2022-2023 a început în formatul cu 14 echipe. Este pentru prima dată în istoria primei ligi județene, când eșalonul prim din județ are un format sub 16 echipe. Pandemia de Covid a adus mari prejudicii nu numai activității economice în general, dar și în viața socială, iar fotbalul de nivel mic a fost cel mai afectat. Deși, inițial, era stabilită începerea campionatului cu 16 echipe, cu puțin timp înainte, Viitorul Butești s-a retras, motivând că echipa nu are susținerea Primăriei Siliștea, iar singurul om care băga bani în activitatea echipei, Valentin Popescu, a renunțat, nemaiputând “să tot dea bani din buzunar”, așa cum avea să spună cu amărăciune. CSM Alexandria 2 a retras echipa din campionat, toți jucătorii fiind compatibili cu participarea în Campionatul de juniori republicani. Sporting Roșiori de Vede 2, care avea dreptul să continue în Liga 4, a trecut în Liga 6, cu motivația că, copiii sunt prea tineri pentru Liga 4, iar rezultatele au confirmat faptul că era prea mare nivelul pentru mulți dintre aceștia. S-a ajuns, așadar, la formatul cu 14 echipe pentru acest an competițional, dar AJF speră ca în ediția următoare 2023-2024 să se revină la numărul de 16 echipe, așa cum prevede, de altfel, și regulamentul campionatului județean. Început în luna septembrie, turul campionatului a beneficiat de condiții favorabile de disputare pe toată durata, temperatura fiind acceptabilă, inclusiv și în luna noiembrie. După 13 etape, lidera clasamentului este Rapid Buzescu. Iată cum arată podiumul turului:

Rapid Buzescu               13      12      0        1        42-13          36 p

Avântul Bragadiru          13      11      1        1        30-9            34 p

Voința Saelele 2017       13      8        2        3        42-24          26 p

Rapid Buzescu, echipa finanțată de Primăria comunei Buzescu, primar Valentin Trăistaru, a avut o singură sincopă, în etapa a 7-a când a pierdut pe teren propriu 2-3 în fața celor de la ACS Drăgănești Vlașca. În rest, echipa pregătită de Gică Durlea a câștigat tot, fiind lideră toamna. Iată lotul folosit pe parcursul celor 13 etape: D. Alecu, R. Iordache, I. Buzica, C. Ninu, V. Dobre, I. Slavitescu, R. Olteanu, M. Ionica, M. Paun, A. Banuta, S. Tufan, Cr. Paun, G. Croitoru, R. Barbu, P. Butucel, G. Descultu, H. Lascu, M. Marian. Cel mai bun marcator al echipei – Cristian Păun, 8 goluri.

În partea de jos a clasamentului, respectiv pe locurile 12, 13 și 14, le găsim pe Atletic Orbeasca, cu 7 puncte, CS Vârtoape, cu 6 puncte, și Victoria Lunca, cu 5 puncte.

Surprinde, de asemenea, clasarea pe locul 9, cu 16 puncte, a echipei Ajax Botoroaga, una obișnuită cu aerul tare din partea de sus a clasamentului. Nou promovata ASC Seaca se clasează în partea de jos a clasamentului, pe locul 11, cu 12 puncte, dar speră ca primăvara să-i înmulțească zestrea. În locul celeilalte promovate, AS Piatra 2021, care a declinat participarea în Liga 4 în favoarea CSL Nanov, aceasta ocupând un loc 8, onorabil. Starea bazelor sportive, de la foarte bună la acceptabilă. În prima categorie se situează stadioanele comunale din Saelele, Buzescu, Plosca, Botoroaga. La partea opusă trebuie să menționăm pe cele din Peretu, Spătărei, Videle, Orbeasca și Lunca. La capitolul disciplină, o situație generală bună, cu o singură excepție, și anume oprirea jocului Avântul Bragadiru – CSL Nanov în min. 57, pentru lovirea arbitrului de către jucătorul Lucian Miklos (CSL Nanov), care a primit o suspendare de 6 (șase) etape. Clasamentul golgeterilor la finalul turului arată astfel:

Titu Negrila (Vointa Saelele 2017) – 13 goluri

George Marinescu (ACS Draganesti-Vlasca) – 12 goluri

Liviu Floricel (Astra Plosca) – 11 goluri

Campionatul A1, aferent juniorilor Ligii 4, suportul pentru viitorul primelor echipe, a avut o desfășurare normală, iar la finalul turului, găsim pe primele poziții pe  Dinamic Kids Videle, cu 39 puncte – locul 1, iar pe poziția secundă pe Metalul Peretu, cu 33 puncte. De altfel, ambele echipe dau dovadă de preocupare la capitolul juniori, prima fiind una dintre cele mai productive la acest capitol. Merită să menționăm aici doar pe Valentin Costache (Rapid București) și Răzvan Ducan (CS Botoșani), ambii activând la echipe de primă ligă. Aici trebuie să apreciem munca asiduă a profesorului Iulian Burcea, un veșnic căutător și șlefuitor de talente. Iată lotul utilizat de Dinamic Kids: C. Vasile, D. Lupu, R. Gaidas, R. Serban, Cr. Trandafir, E. Chivu, A. Dilea, M. Ifrim, A. Cosmescu, M. Cosmescu, M. Petrus, C. Badanoiu, A. Tuca, G. Selea, M. Ciocanel, A. Batranu.

Un paradox, am putea spune, că echipe de seniori, precum Victoria Lunca și CS Vârtoape la seniori, sunt situate în partea de jos a clasamentului, ocupă în schimb locuri fruntașe la juniori, 3 și respectiv 4. Din păcate, există și dezinteres pentru a aduce copiii la fotbal, multe dintre echipe zbătându-se în mediocritate, făcând doar act de prezență. Și dăm doar un singur exemplu, Steaua Spătărei, cu 0 puncte după 13 jocuri, cu doar 6 goluri marcate și 148 primite! Un record negativ, care ar trebui să le dea de gândit celor care se ocupă de această echipă. Există o tradiție pozitivă în ceea ce privește reprezentarea județului la această categorie, să reamintim că anul trecut CSM Alexandria 2, s-a clasat pe locul 3 la turneul final organizat de FRF, la Buzău. Oferiți copiilor șansa să vină la sport, să vină la fotbal, altfel lucrurile nu vor merge în direcția bună.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.