Eveniment

Reținuți pentru șantaj, instigare la distrugere și furt

Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, împreună cu cei din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în aplicare, joi, 5 martie, patru mandate de percheziţie domiciliară şi şapte mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de şantaj, instigare la distrugere, distrugere şi furt, transmite Poliția Română.

Potrivit sursei citate, la începutul lunii ianuarie, poliţiştii din cadrul Secţiei 24 au fost sesizaţi, prin sistem 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au incendiat autoturismul unui bărbat, autoturism ce se afla parcat în curtea unui imobil din sectorul 5.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada octombrie 2019 – ianuarie 2020, un bărbat de 52 de ani ar fi exercitat acte de constrângere faţă de un alt bărbat, în scopul remiterii unor sume de bani, motivul invocat fiind că i-ar fi facilitat găsirea unui loc de muncă în străinătate, precum şi achitarea valorii unui autoturism, aparţinând acestuia, ale cărui geamuri au fost sparte de către fiul persoanei vătămate.

Întrucât persoana vătămată a refuzat să plătească pretinsa datorie, bărbatul de 52 de ani ar fi determinat trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 46 de ani, să incendieze locuinţa persoanei vătămate, astfel că, la 03 ianuarie, în jurul orei 21.00, doi dintre bărbaţi, prin folosirea unor substanţe inflamabile, ar fi incendiat autoturismul ce se afla parcat în curtea imobilului persoanei vătămate, incendiul propagându-se atât la nivelul acoperişului imobilului, cât şi la nivelul unui alt imobil. Bărbaţii ar fi părăsit zona cu o maşină condusă de un tânăr de 20 de ani.

Totodată, în urma extinderii cercetărilor, în sarcina a patru dintre bărbaţi au fost reţinute şi comiterea mai multor infracţiuni de furt din societăţi comerciale, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 12.000 lei şi o infracţiune de conducere fără permis.

În acest sens joi, 5 martie, au fost puse în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară, persoanele depistate fiind conduse la audieri.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, instigare la distrugere, distrugere şi furt, cu cei şase bărbaţi în stare de reţinere.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Poliția Română precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.