Victimele violenței în familie vor beneficia, începând cu luna martie, de un centru special amenajat, ce le va furniza, pe lângă un adăpost în care să se refugieze, și servicii de consiliere psihologică și vocațională, acolo unde va fi cazul. Proiectul “VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță!”, cofinanțat din FSE, Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, are ca obiectiv general îmbunătățirea și dezvoltarea măsurilor și serviciilor sociale în scopul prevenirii și combaterii violenței domestice la nivel național prin crearea și dezvoltarea unei rețele naționale inovative integrate de locuințe protejate, grupuri de suport și consiliere vocațională în scopul implementării unui program național de protecție a victimelor violenței domestice și derularea unor campanii privind prevenirea și combaterea violenței domestice.
„Și în zona de asistență socială avem proiecte foarte importante la nivelul județului și vreau să vorbesc despre unul dintre ele. În luna martie o să finalizăm efectiv proiectul VENUS- împreună pentru o viață mai sigură!, proiect pe care îl derulăm tot pe fonduri europene. Proiectul are ca scop prevenirea și combaterea fenomenului violenței domestice. O să inaugurăm acest centru la Roșiorii de Vede, noi aveam obligația conform legii să realizăpm acest obiectiv, iar în luna martie efectiv o să-l inaugurăm. Locuința protejată pentru proiectul VENUS va funcționa la parterul centrului pe care îl avem la Roșiorii de Vede, va deservi tot județul și vizează victimele violenței domestice, respectiv femei și, acolo unde va fi cazul, bărbați, cu toate că partea feminină are cel mai adesea astfel de dificultăți. Problema este una foarte serioasă, cazurile fiind din ce în ce mai des întâlnite. Este necesar ca victimele violenței domestice să aibă un refugiu și să fie în siguranță efectiv. Victimele violenței domestice vor fi scoase din mediul ostil și duse în centru, unde vor avea la dispoziție condiții dintre cele mai bune”, a precizat președintele Consiliului Județean Dănuț Cristescu.
Proiectul este unul derulat la nivel național și, în ansamblul său, are ca scop prevenirea și combaterea fenomenului violenței domestice, prin crearea și dezvoltarea unei rețele naționale inovative integrate de locuințe protejate, pentru transferul la o viață independentă al victimelor violenței domestice și derularea unor campanii privind prevenirea și combaterea fenomenului violenței domestice.
În cadrul proiectului, vor fi furnizate servicii integrate respectiv: cazare temporară, servicii de consiliere psiho-socio-medicală, consiliere juridică, continuarea/reintegrarea în sistemul de educație, furnizarea de măsuri de ocupare, consiliere, formare, reinserție/ acompaniere socio-profesională în vederea inserției/reinserției socio-profesionale, măsuri de acompaniament etc., în concordanţă cu nevoile specifice ale victimelor violenței domestice.