Economie

Redistribuirea biletelor de tratament nevalorificate se face după noi reguli

Modul în care se realizează ierarhizarea cererilor pentru redistribuirea locurilor acordate de Casa de Pensii Teleorman în stațiuni și nevalorificate în perioadele anterioare a fost modificat începând cu anul 2020, informează reprezentanții instituției. Redistribuirea biletelor nevalorificate se face, începând cu luna ianuarie, conform art. C3 din Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear pentru anul 2020 aprobate prin Ordinul nr. 347/05.02.2020 al Președintelui CNPP, în ziua stabilită pentru fiecare serie în parte, fiind nevoie de îndeplinirea mai multor condiții, printre care și existența unei cereri depuse de persoanele interesate la Compartimentul Gestiune Bilete de tratament, etaj. 1 din cadrul instituției.

De asemenea, Casa Județeană de Pensii Teleorman transmite că redistribuirea se va face în ordinea descrescătoare a calculării punctajului în aplicația informatică cu mențiunea că, dacă mai multe cereri au același punctaj, ele se ordonează descrescător după punctajul primit conform numărului de bilete de care a beneficiat în ultimii 2 ani; dacă după această etapă mai multe cereri au același punctaj, atunci ele se ordonează crescător după venit; dacă și după parcurgerea acestor două etape se identifică cereri cu același punctaj final, atunci cererile se ordonează după numărul de înregistrare, prioritate având cererea cu numărul cel mai mic.

Criteriile sunt publicate pe site-ul Casei Jedețene de Pensii Teleorman (www.pensiiteleorman.ro) și la avizierul instituției.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.