Eveniment

Râurile din Teleorman au secat considerabil în ultimii ani, din cauza lipsei de precipitații

Mai multe râuri din județul Teleorman au secat din cauza secetei. Acestea, care în trecut erau frecventate pentru activități de pescuit, au ajuns să fie trecute la pas. Localnicii, care își petreceau timpul liber aici, mergând la scăldat, au constatat cu dezamăgire că au mai rămas doar câteva ochiuri de apă.

Lipsa de precipitații, iarna blândă, fără zăpadă, au avut un efect dezastruos aupra râurilor din Teleorman, acestea începând să sece sau să își reducă considerabil debitele. Mai multe râuri din județ au atins minime istorice, seceta transformând albiile într-un deșert. Imaginile sunt unele dezolante, iar oamenii care trăiesc de pe urma agriculturii sunt disperați, deoarece, pentru mulți dintre ei, această activitate reprezintă singura sursă de venit.

Oamenii se plâng și de faptul că pe timpul verii, din cauza secetei, pământul crapă, iar culturile sunt compromise. Un alt cetățean susține faptul că și apa din fântâni este pe terminate, din aceeași cauză. Alții susțin faptul că în râurile secate de astăzi, în trecut s-au înecat oameni. În satele din Teleorman se practică irigatul culturilor din grădină, dar și a celor din zonele extravilane, prin intermediul pompelor pe care oamenii le poziționează în apă, problema majoră în ceea ce privește apa, fiind următoarea: “De unde să iei, dacă nu mai este?”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.