Monica DUMITRESCU
Potrivit ultimului buletin statistic dat publicităţii de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în Teleorman, la sfârşitul lunii august, s-a înregistrat o rată a şomajului de 10.17%, numărul şomerilor, în evidenţă, fiind de 16.193 persoane.
Din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele A.J.O.F.M Teleorman, 1.942 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj, din care 788 persoane, reprezintă absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ.
Şomerii neindemnizaţi, deţin la sfârşitul lunii august o pondere de 88.01%, respectiv 14.251 persoane, majoritatea provin din mediul rural şi beneficiază de prevederile Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat.
În funcţie de localitatea de domiciliu, au fost înregistraţi în luna august, în mediul urban, un număr de 3.283 şomeri, iar în mediul rural 12.910 şomeri.
Referitor la nivelul de instruire, şomerii cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional deţin ponderea cea mai ridicată, respectiv 86.20%, urmează şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal care deţin o pondere de 13.22%, iar cei cu studii universitare înregistrează o pondere de 0.58%.
Din punct de vedere al grupelor de vârstă, numărul şomerilor se prezintă astfel: 4.839 persoane între 40-49 ani (29.88%); 3.332 persoane peste 55 de ani (20.58%); 3.179 persoane între 30-39 de ani (19.63%); 1.985 persoane sub 25 de ani (12.26%); 1.865 persoane între 50-55 ani (11.52%); 993 persoane între 25-29 de ani (6.13%).