Social

Rată de infectare zero în 32 de localități din Teleorman

Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Teleorman, 32 de localități din mediul rural au rata de infectare zero, în timp ce pentru alte 19 localități, în ultimele 14 zile a fost confirmat câte un singur caz de infectare cu noul coronavirus. A scăzut, de asemenea, și numărul localităților în care rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare depășește 3 la mia de locuitori, luni, 10 mai 2021, fiind în această situație doar șapte unități administrativ-teritoriale din mediul rural: Bragadiru – 6.05 cazuri la mia de locuitori, Săceni – 5.59, Moșteni – 5.15, Năsturelu – 4.11, Ștorobăneasa – 3.50, Drăcșenei – 3.18, Brânceni – 3.05. Dintre acestea, carantina de noapte începând cu ora 20.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, respectiv magazine închise începând cu ora 18.00, se aplică doar la Bragadiru, Săceni, Moșteni și Năsturelu.

În privința municipiilor și orașelor din județ, rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-Cov-2 în ultimele 14 zile este de 1.13 cazuri la mia de locuitori pentru municipiul Alexandria, 1.22 la Roșiorii de Vede, 2.04 – Zimnicea, 1.15 – Videle și 0.88 la Turnu Măgurele.

Astfel, rata de infectare la nivelul județului a scăzut la 1.02 cazuri la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni fiind confirmate 369 de cazuri de îmbolnăvire în rândul teleormănenilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.