Politic

Puncte de vedere liberale – Conferinţă de presă Eugen Pîrvulescu

Ioan DUMITRESCU

Preşedintele Organizaţiei judeţene Teleorman a Partidului Naţional Liberal, senatorul Eugen Pîrvulescu, a ţinut vineri, 3 februarie 2017, o conferinţă de presă în care a vorbit despre criza Guvernului Grindeanu, despre moţiunea de cenzură pe care partidul său împreună cu Uniunea Salvaţi România şi sprijiniţi de Partidul Mişcarea Populară au introdus-o la adresa Guvernului, despre activitatea partidului în teritoriu, şi despre viaţa parlamentară. Eugen Pîrvulescu şi-a arătat îngrijorarea despre ceea ce se întâmplă la nivel naţional şi a mai declarat că el şi partidul său au sancţionat prin moţiune de cenzură Guvernul Grindeanu.

Despre mitingurile de protest din toată ţara, senatorul Pîrvulescu a spus că PNL nu s-a implicat în aceste manifestări, ci doar societatea civilă. Cu toate acestea, Pîrvulescu a declarat că, personal, a mers în Piaţa Victoriei, va merge şi în Alexandria. Senatorul a mai menţionat că „strada are ceva cu politicul”, susţinând că aceste proteste sunt un semnal de alarmă tras către toată clasa politică. Referitor la Ordonanţa de Urgenţă privind graţierea, Eugen Pîrvulescu a mai spus că nu înţelege de ce atâta grabă, a fost dată la ora 10 noaptea, şi că era nevoie de o dezbatere publică mai amplă şi mai serioasă, nu doar de patru ore. Senatorul liberal a mai spus că ministrul de Justiţie nu îşi asumă OUG, că premierul Sorin Grindeanu este „o păpuşă cu cariera politică spre final”.

În altă ordine de idei, Eugen Pîrvulescu este optimist în ceea ce priveşte trecerea moţiunii de cenzură, declarând că speră că în afară de PNL, USR şi PMP, să mai voteze în favoarea moţiunii şi unii dintre social-democraţi care sunt nemulţumiţi de politicile lui Sorin Grindeanu şi Liviu Dragnea. Senatorul Pîrvulescu a mai spus că intenţionează să aibă mai multe interpelări în Parlament, şi să ceară şi demisia ministrului Justiţiei.

Pe de altă parte, Eugen Pîrvulescu a declarat că în PNL vor avea alegeri locale pentru conducerea organizaţiilor locale şi judeţeană în luna martie, aprilie, la care el personal va candida, urmând ca în perioada 15-20 iunie anul acesta să aibă loc alegeri la nivel naţional. De asemenea, senatorul liberal a mai afirmat că la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 unii dintre colegii săi au făcut „blat” cu PSD-ul. Totodată, Eugen Pîrvulescu a mai spus că unii dintre colegii de partid din Teleorman i-au reproşat că este prea tolerant şi prea înţelegător. Concluzia finală a senatorului liberal a fost că partidul său este în opoziţie clară cu PSD-ul.

2 Comments

  1. asta e urmasul BRATIENILOR ? NU MAI AVEM NICIO SPERANTA. N-AI CU CINE !

  2. O figura si gandire de torsionar are Pirvulescu Eugen!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.