Social

Proteste – Poştaşii teleormăneni vor participa la mitingul naţional de la Bucureşti

protest-postasiIoan DUMITRESCU

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, filiala Teleorman, anunţă că în perioada 11-15 aprilie, SLPR Teleorman va participa la un protest organizat, prin pichetarea sediului Poştei Române, iar în data de 7 mai 2016 la mitingul naţional organizat la Bucureşti, privind nemulţumirile membrilor de sindicat.

Lista revendicărilor poştaşilor, a celor peste 20.000 de membri ai SLPR, cuprinde printre altele: creşterea veniturilor salariale prin majorarea în sumă fixă a salariilor, acordarea procentului de 2% din fondul de salarii, pentru reluarea subvenţionării biletelor de odihnă şi tratament, întreruptă de trei ani, din ordinul directorului general Ion Smeianu, reacordarea „cadourilor în bani” prevăzută în Contractul colectiv de muncă 2008-2018, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, de Crăciun, de ziua Poştei, de 8 martie şi de 1 iunie, drept al salariaţilor care nu a mai fost acordat de 7 ani; acordarea sporului de până la 35% salariatului sau salariaţilor cărora li se repartizează volum parţial sau total de activitate al unor salariaţi care nu sunt prezenţi, din prima zi de înlocuire a acestora; acordarea anuală a concediilor de odihnă cuvenite agenţilor poştali care, din cauza art. 83 din Codul muncii, nu poate angaja înlocuitor pe perioada determinată.

Se mai doreşte realizarea reală a protecţiei salariaţilor defavorizaţi, încadrarea agenţilor, a factorilor şi a salariaţilor din centrele de tranzit care lucrează numai în programul de noapte, în grupă de condiţii speciale de muncă în scopul diminuării vârstei de pensionare acestor categorii de salariaţi; reluarea contribuţiei anuale pentru pilonul 3 de pensii.

Sunt vizate, de asemenea, şi politicile de personal, prin deblocarea şi ocuparea imediată a posturilor vacante rezultate din normare; majorarea procentului de 11%, folosit în prezent pentru stabilirea numărului de salariaţi necesari pentru înlocuirea celor aflaţi în concediu medical de scurtă durată, precum şi pentru acoperirea activităţii în interval de timp dintre momentul vacantării unui post şi cel al ocupării efective a postului respectiv; deblocarea şi ocuparea în regim de urgenţă a posturilor devenite vacanteîn urma încetării contractului individual de muncă sau a suspendării acestuia, precum pensionare: ocupare din prima zi; îngrijire copil: ocupare din prima zi; demisie cu preaviz: ocupare din prima zi; desfacerea contractului individual de muncă sau demisia fără previz: ocuparea după maximum 10 zile lucrătoare.

Mai solicită sindicaliştii respect faţă de salariaţi şi faţă de clienţi şi achiziţionarea în regim de urgenţă a reţelei informatice şi a unor softuri performante. Se solicită, de asemenea, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, în special în centrele de tranzit, prin dotarea cu noi utilaje. Sunt amintite şi obligaţiile conducerii companiei, respectiv obligarea directorului general şi a directorului executiv de către Guvernul României şi Ministerul Comunicaţiilor şi al Societăţii Informaţionale, în calitatea lor de proprietari ai Poştei Române, să crească lunar veniturile, prin contracte, prestaţii şi servicii noi, elaborate şi vândute la nivel naţional şi regional, de aparatul central. Nu uită preşedintele SLPR filiala Teleorman, Nicu Tuinea, să amintească şi de decontarea costului net pentru furnizarea serviciului universal.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.