Eveniment

Proteste la Alexandria – “Dacă se va da abrogarea, atunci vom ieşi pentru ceea ce urmează, pentru demisie!”

Monica DUMITRESCU

Alexăndrenii nemulţumiţi de decizia Guvernului Grindeanu de a adopta prin ordonanţă de urgenţă modificarea Codului penal şi de procedură penală şi proiectul Legii graţierii s-au alăturat sutelor de mii de protestatari din întreaga ţară şi au ieşit în stradă. Dacă în prima seară a protestelor, marţi, 31 ianuarie, s-au aflat în stradă aproximativ 30 de alexăndreni, numărul acestora a crescut de la o seară la alta, maximul fiind atins în seara zilei de sâmbătă, 4 februarie, când s-au adunat să protesteze peste 200 de alexăndreni. Ca şi în serile precedente, oamenii s-au adunat în jurul orei 19.00, în faţa Casei de Cultură din Alexandria, unde au scandat lozinci împotriva ordonanţelor, cerând abrogarea acestora, dar şi împotriva liderilor PSD şi a Guvernului Grindeanu, după care au pornit încolonaţi într-un marş pe străzile oraşului. Dacă în serile precedente traseul urmat a fost str. Dunării – str. Ion Creangă – str. Libertăţii, până la intersecţia cu str. Bucureşti şi retur, cu oprire la Primăria municipiului Alexandria şi la sediul Organizaţiei municipale a PSD, sâmbătă manifestanţii au pornit pe strada Dunării, până în Zona Peco.

A fost a cincea seară consecutiv în care la Alexandria s-a protestat din cauza deciziei guvernului.

În cele cinci zile de proteste, printre manifestanţi s-au aflat şi câţiva dintre liderii PNL: Florin Titirişcă, preşedinte al PNL Alexandria, George Drăghici, fost consilier local PNL, Cătălin Dumitraşcu şi Claudia Modrigală, consilieri locali PNL, Mihai Murar, vicepreşedinte al PNL Alexandria.

Pe tot parcursul protestelor, forţele de ordine i-au însoţit pe protestatari. Nu au fost înregistrate incidente majore, cu excepţia câtorva huiduieli care s-au auzit de la balcoane şi a câtorva petarde care au explodat în mijlocul manifestanţilor. Nimeni nu a fost rănit şi protestele au continuat paşnic.

În fiecare seară, după marşul pe străzile centrale ale oraşului, manifestanţii s-au întors în faţa Casei de Cultură, unde au mai scandat o vreme, după care s-au întors la casele lor, hotărâţi însă să revină chiar dacă Guvernul va abroga ordonanţele.

“Dacă se va da abrogarea, atunci vom ieşi pentru ceea ce urmează, pentru demisie. Vrem automat demisia Guvernului. Alţi oameni, tot din PSD, dar să fie oameni competenţi, profesonişti şi să lucreze pentru oameni şi nu pentru dânşii. Asta aşteptăm cu toţii. Ne-am săturat de hoţi!”, a spus unul dintre protestatari.

2 Comments

  1. Cum domnul Mihai Murar este functionar public si este si vicepresedinte al PNL?
    Legislatia interzice ca un functionar public sa detina functii in conducerea partidelor politice.

  2. alexansreanul

    CITEZ „…şi a câtorva petarde care au explodat în mijlocul manifestanţilor. Nimeni nu a fost rănit şi protestele au continuat paşnic.””

    Deci simpatizantii PSD au aruncat petardele pe care le aveau in case?????
    Sunt curios ce va face politia in acest caz.
    Detinerea de asemenea materiale este legala??
    Aruncarea lor este nepedepsita???

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.