Economie

Proiect: Cererea pentru subvenţia la motorină, însoţită de adeverinţă de la Registrul agricol, iar acciza redusă va fi exprimată în lei

tractorPotrivit unui proiect de modificare a HG 1174/2014 publicat de Ministerul Agriculturii, rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare va fi tot de 21 euro/1.000 litri, cât era şi până acum, dar va fi exprimată în lei, având valoarea de 99,498 lei/1.000 litri. Valoarea accizelor se calculează la cursul valutar special pentru accize care se determină pe baza cursului leu-euro stabilit de Banca Centrală Europeană în prima zi din luna octombrie a fiecărui an. Pentru 2015, cursul de calcul al accizelor este de 4,738 lei/euro.

O altă modificare importantă propusă în proiectul de HG publicat de MADR este că fermierii care solicită subvenţia pentru motorină trebuie să depună la APIA, odată cu cererea de plată, şi “originalul sau copia adeverinţei emisă de Primărie, conform înscrisurilor din Registrul agricol sau va cuprinde informații privind suprafeţele și culturile, respectiv efectivele de animale menționate în cererea de plată unică pe suprafață, depusă la APIA, în cadrul schemelor de plăți pe suprafață, în cursul anului de cerere”.

În situația în care solicitantul a depus adeverința emisă de Primărie odată cu cererea de plată unică pe suprafață, aceasta își păstrează valabilitatea. În situația exploatării în cursul anului de cerere și a altor suprafețe și culturi/efective de animale, altele decât cele din cererea de plată unică pe suprafaţă, solicitantul are obligația să depună o adeverință emisă de Primărie, conform înscrisurilor din Registrul agricol sau va cuprinde informații privind suprafetele și culturile, respectiv efectivele de animale.

De altfel, în Proiectul de HG  publicat de MADR în 18 august 2015 se stipulează un termen de 30 de zile pentru depunerea cererii trimestriale de plată a subvenţiei. Astfel, plata ajutorului de stat sub formă de rambursare se va efectua periodic/trimestrial, pentru perioada anterioară/trimestrul anterior.

De asemenea, fermierii pentru care APIA a emis acordul prealabil de finanţare trebuie să depună cererile de plată a subvenţiei în termen de 30 de zile de la finele perioadei/trimestrului pentru care se solicită rambursarea, însoţite de o situaţie centralizatoare, privind cantităţile de motorină, precum şi de documentele fiscale de vânzare emise de furnizor pe numele beneficiarilor.

O altă modificare este că Centrele judeţene APIA nu vor mai determina cantităţile de motorină pentru care se acordă subvenţii. Acestea vor fi responsabile doar să analizeze solicitările beneficiarilor şi documentele justificative anexate, în limita cantităţilor totale anuale aprobate prin acordul prealabil pentru finanţare, precum şi valoarea acestuia şi să întocmească situaţii centralizatoare pe care le transmit la APIA central, care, la rândul său, va întocmi şi trimite la MADR situaţia centralizatoare cu beneficiarii şi sumele aferente cantităţilor de motorină determinate la plată. Proiectul a fost publicat pe site-ul MADR în data de 18 august şi va fi supus dezbaterii puiblice, unde pot fi facăte propuneri, timp de 10 zile. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.