Social

Programul centrelor de transfuzie sanguină, prelungit / “România donează sânge pentru Ucraina”

Centrele de Transfuzie Sanguină din întreaga țară își stabilesc programul în timpul săptămânii până la ora 17.30, a transmis Ministerul Sănătății. “Vă așteptăm să donați sânge pentru militarii și cetățenii răniți în urma atacurilor Federației Ruse asupra Ucrainei. Printr-un gest simplu puteți ajuta la salvarea unei vieți!

Dacă alegeți să donați sânge, potrivit Institutului Național de Hematologie Transfuzională, trebuie să fiți odihniți și bine hidratați, să nu fumați cu o oră înainte de donare și să nu consumați alcool, grăsimi, dulciuri concentrate, să nu luați medicamente (aspirină, anticoagulante, antidiabetice, etc) și să aveți un act de identitate cu dumneavoastră”, este apelul făcut de reprezentanții instituției.

Se recoltează sânge persoanelor sănătoase, cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, la un interval de minimum două luni între donările de sânge total, fără a depăși 5 donări pe an pentru bărbați și 4 donări pe an pentru femei.

Pentru informații suplimentare despre donarea de sânge, poate fi consultat site-ul Institutului Național de Hematologie Transfuzională: https://www.inht.ro/conditii-de-admisibilitate-la-donarea-de-sange/

Teleormănenii pot dona la centrul din Alexandria, strada Mihăiță Filipescu, nr. 12-14, deschis între orele 07.30 – 17.30, telefon 0347410505.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.