În perioada 10.06 – 20.06.2014, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat o acţiune de control pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la comercializarea, conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a laptelui de consum, a produselor lactate, a untului şi a brânzeturilor.
Au fost controlaţi 1.042 operatori economici constatându-se abateri la 750 de operatori, fiind verificată o cantitate de 163 tone lapte de consum şi produse lactate, din care circa 27 tone produse, nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.
Au fost prelevate 87 eşantioane de lapte şi produse lactate, care în urma analizelor de laborator efectuate de Laboratorul Larex şi IBA Bucureşti a rezultat că 26 % nu se încadrau în parametrii fizico-chimici impuşi sau declaraţi de producători.
Principalele abateri au constat în lipsa conformităţii laptelui şi a produselor lactate, lipsa informaţiilor obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit(12,6% din cantitatea controlată), abateri de la afişarea preţurilor (26% dintre operatorii economici controlaţi prezentau abateri de la prevederile legale referitoare la afişarea preţurilor) sau nerespectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a produselor.
La nivelul judeţului Teleorman a fost descoperit la comercializare Iaurt Gras 2,8% grăsime, care prezenta conţinutul de grăsime de 4%, faţă de 2,8 % declarat pe ambalaj, confirmat de LAREX Bucureşti. În 62 % dintre judeţe se comercializa lapte de consum şi produse lactate în afara datei durabilităţii minimale, respectiv a datei limită de consum stabilite de producători, neregulă depistată şi în Teleorman. Astfel, la nivelul judeţului s-au depistat smântână 20%, lapte consum 3,5%, iaurt 2,8%, produse în judeţul Argeş la care data limită de consum era depăşită cu 6 zile faţă de data impusă de producător. De altfel, 12,6 % din toată cantitatea controlată nu oferea consumatorilor informaţiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit. În Teleorman această neregulă a fost depistată la brânza telemea de vacă şi specialitate lapte vacă şi grăsimi vegetale (provenienţă Bulgaria), care nu erau însoţite de etichete cu elementele de identificare şi caracterizare.
Lipsa sau inscripţionarea neconformă a conţinutului de grăsime, după caz, conţinutul de grăsime raportat la substanţa uscată s-au depistat în Teleorman la unt de masă B, 65 % grăsime, 200 g / bucăţi, obţinut exclusiv din smântână pasteurizată care avea inscripţionat pe ambalaj afirmaţia “Nu conţine conservanţi” care este în contradicţie cu prevederile legale naţionale şi europene.
Pentru aceste deficienţe s-a dispus retragerea definitivă de la comercializare a produselor găsite neconforme şi cu risc pentru sănătate, iar pentru deficienţele de etichetare s-a dispus retragerea temporară până la remedierea deficienţelor. Agenţii econonimici au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale şi avertismente. (C.P.)