Social

Problema mobilierului pentru clasa pregătitoare a fost rezolvată în Teleorman

La începutul anului şcolar 2012-2013 multe dintre unităţile de învăţământ, cu precădere din mediul rural, au fost nevoite să improvizeze pentru amenajarea sălilor în care urma să-şi desfăşoare activitatea clasele pregătitoare. Firmele la care a fost comandat mobilierul pentru aceste clase nu au putut onora contractele, astfel că termenul pentru livrarea acestuia a fost stabilit şi la 31 octombrie, cu aproape două săptămâni după începerea anului şcolar. Din fericire, susţine conducerea Inspectoratului Judeţean Teleorman, de data aceasta, termenul a fost respectat şi, la această dată toate clasele pregătitoare din Teleorman beneficiază de mobilier adecvat copiilor de 6 ani. Mai mult decât atât, susţine inspectorul şcolar general, prof. Valeria Gherghe, au început să sosească de la Ministerul Educaţiei şi materialele didactice promise pentru clasele pregătitoare, astfel că lucrurile au intrat pe un făgaş normal.

În Teleorman sunt înscrişi 1947 de copii în clasa pregătitoare şi au fost organizate aproximativ 125 de astfel de clase la care predau dascăli care au fost intruiţi în acest sens. Din cauza numărului mic de copii însă în 16 localităţi teleormănene copiii din clasa pregătitoare învăţa în acelaşi spaţiu cu cei de clasa I, situaţie extrem de dificilă atât pentru copii care au programe diferite, cât şi pentru dascăli. În clasele de simultan, copiii de la clasa pregătitoare se joacă într-un colţ, în timp ce în celălalt colţ al clasei, copii din clasa I trebuie să se concentreze pentru a deprinde tainele scrisului şi cititului sau ale aritmeticii. Şi mobilierul este diferit. În timp ce pentru cei din clasa pregătitoare au fost achiziţinate băncuţe şi scăunele noi, precum şi mochete şi materiale didactice adecvate vârstei lor, elevii din clasa I vor avea mobierul standard din şcoli. (M.D.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.