Eveniment

Prinși la volan sub influența alcoolului / Un tânăr din Crângeni, depistat de polițiști în timp ce conducea și beat, și fără permis, iar mașina o furase din curtea bunicului

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat joi, 31 martie, un bărbat în vârstă de 40 ani, din comuna Bujoreni, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6 în localitatea Bujoreni, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcootest, rezultatul indicând o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infractiunii de “conducerea  unui vehicul sub influența alcoolului ”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.
Tot în aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Roșiori de Vede au depistat un tânăr în vârstă de 20 ani, din comuna Crângeni, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism  pe DJ 653  în localitatea Crângeni, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcootest, rezultatul indicând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul  expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie și autoturismul în cauză a fost sustras din curtea locuinței bunicului său. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infractiunilor de “conducerea  unui vehicul sub influența alcoolului ”, “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “furt în scop de folosință”,  urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.