Eveniment

Prinși la volan sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Turnu Măgurele au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și a substanțelor susceptibile a avea efecte psihoactive, în cazul unui bărbat care a condus un autoturism pe drumurile publice, deși ar fi consumat alcool și substanțe incompatibile cu calitatea de conducător auto. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03:00, în timp ce se aflau pe strada Oltului din localitate, polițiștii au oprit pentru control în trafic un autoturism condus de către un bărbat în vârstă 36 de ani, din comuna Lița. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele etilometru, rezultatul indicând o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fiind testat și cu aparatul DrugTest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, motive pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei și a consumului de substanțe psihoactive. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

De asemenea, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 03:00, polițiștii au oprit pentru control în trafic, în comuna Lisa, un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Alexandria. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,61 alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.